Meteorologii estimează o încălzire a vremii în perioada următoare, dar începând din 17 octombrie va avea loc un nou proces de răcire, temperaturile maxime situându-se între 6 grade Celsius, în zona montană, şi în 16 grade Celsius, în restul teritoriului, relevă prognoza meteo întocmită de Administraţia Naţionala de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 9-22 octombrie.


În zona Banatului, în primele zile ale perioadei de analiză, mediile termice se vor menţine la valori uşor mai scăzute comparativ cu normalele climatologice pentru această perioadă a anului. Mediile maximelor diurne vor fi de 16-18 grade Celsius, iar minimele nocturne de 6-8 grade Celsius. În intervalul 14-17 octombrie, valorile termice vor fi în creştere, depăşind uşor normele şi atingând aproximativ 23 de grade, ziua, şi 13 grade, noaptea. După această dată va avea loc un nou proces de răcire a vremii de la o zi la alta, iar probabilitatea pentru ploi mai însemnate cantitativ va fi mai mare pe 13-14 octombrie şi, din nou, în intervalul 16-18 octombrie. În rest, va ploua slab, pe arii restrânse.

Pentru regiunea Crişanei, în intervalul 9-14 octombrie, valorile termice se vor menţine sub cele normale pentru această perioadă a anului, cu maxime de circa 14-16 grade Celsius şi medii ale minimelor uşor variabile de la o dimineaţă la alta, dar situate, în general, între 5 şi 7 grade Celsius. După 14 octombrie a.c., vremea se va încălzi, până la 22 de grade Celsius, ziua, şi 12 grade Celsius noaptea, mai ales în jurul datei de 17 octombrie. Ulterior, un nou proces de răcire treptată va readuce la sfârşitul intervalului de prognoză maximele diurne în jurul a 16 grade Celsius şi minimele nocturne aproape de 6-7 grade Celsius, în medie. Va ploua pe arii extinse şi local mai însemnat cantiativ în jurul datei de 13 octombrie şi, din nou, în intervalul 16-18 octombrie. În celelalte zile vor mai fi ploi intermitente, dar pe arii restrânse şi in general slabe cantitativ.

Conform prognozei ANM, în Transilvania, între 9 şi 14 octombrie, regimul termic va fi relativ constant, caracterizând o vreme mai rece decât în mod obişnuit la această dată, cu medii ale maximelor de 14-16 grade Celsius şi ale minimelor de aproximativ 4 grade Celsius. După data de 14 octombrie, vremea se va încălzi, astfel încât pe 17 octombrie maximele vor atinge 21-22 de grade Celsius şi minimele de 10 grade Celsius, valori uşor mai mari decât mediile multianuale normale pentru a doua decadă a lunii octombrie. După această dată, va avea loc un proces de răcire uşoară, dar constantă, care va readuce, la sfârşitul intervalului de prognoză, temperatura aerului la valori comparabile cu cele din primele zile. Ploile vor fi puţine şi, în general, slabe cantitativ, exceptând zilele de 13, 18 şi, posibil, 22 octombrie, când probabilitatea pentru precipitaţii mai abundente şi pe arii mai extinse va creşte.

În zona Maramureşului, până spre 14 octombrie, valorile termice maxime se vor menţine relativ constante, în jurul unei medii de 14 grade Celsius, după care vor creşte spre aproximativ 21 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea o evoluţie oscilantă în prima parte a intervalului de prognoză, culminând cu un minim de circa trei grade pe 12 şi 13 octombrie şi un maxim de 10-11 grade Celsius în dimineţile zilelor de 17 şi 18 octombrie. În a doua parte a intervalului de prognoză se va produce o răcire treptată, regimul termic redevenind comparabil cu cel din primele zile. Probabilitatea de ploaie va fi mai semnificativă pe 13 octombrie şi, ulterior, după data de 16 octombrie.

În Moldova, vremea va fi rece, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, până pe data de 14 octombrie, cu medii ale temperaturilor minime situate, în general, între 4 şi 6 grade şi maxime de aproximativ 14-16 grade Celsius. În intervalul 14-17 octombrie va avea loc un proces de încălzire, iar valorile termice vor creşte spre 18-19 grade Celsius, la amiază, în timp ce dimineaţa se vor înregistra aproximativ 11 grade Celsius. După 17 octombrie a.c., vremea se va răci din nou, de la o zi la alta, atingând la sfârşitul intervalului de prognoză medii termice comparabile cu cele de la început. Probabilitatea pentru precipitaţii mai importante cantitativ va fi semnificativă în zilele de 13 şi 14 octombrie, în rest fiind aşteptate ploi doar pe arii restrânse, în general slabe cantitativ.

In Dobrogea, regimul termic va avea uşoare variaţii în intervalul 9-17 octombrie, dar cu o tendinţă generală de creştere, de la valori medii de 18 grade Celsius ale maximelor şi de 9 grade Celsius ale minimelor în prima zi, până la 23 de grade la maximele diurne şi circa 13 grade la minimele nocturne. Apoi, temperatura aerului va scădea constant de la o zi la alta, atingând pe 22 octombrie valori medii similare celor din prima zi a intervalului de prognoză. Meteorologii estimează precipitaţii reduse cantitativ pe tot parcursul perioadei de prognoză, exceptând zilele de 13 şi 14 octombrie, când şansele de ploaie cresc.

Pentru zona Munteniei, până pe data de 14 octombrie, regimul termic mediu se va menţine în mod constant uşor mai scăzut comparativ cu mediile multianuale ale perioadei. În intervalul 14-17 octombrie, vremea se va încălzi şi se vor atinge minime de 13 grade şi maxime de circa 24 de grade, ce vor caracteriza o vreme caldă pentru data respectivă, dar apoi va avea loc o răcire treptată care va readuce temperaturile la valori comparabile cu cele de la începutul perioadei de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor se va menţine redusă şi doar în jurul datei de 13 octombrie sunt posibile ploi pe arii mai extinse.

În Oltenia, după primele patru-cinci zile mai răcoroase din intervalul de prognoză, regimul termic va marca o creştere, iar pe 17 octombrie maximele diurne vor atinge medii de aproximativ 23 de grade Celsius şi minimele vor fi de circa 13 grade Celsius. Ulterior, un nou proces de răcire treptată va determina revenirea, la sfârşitul intervalului de prognoză, la valori termice comparabile cu cele de la începutul acestuia, cu medii ale maximelor de 18 grade Celsius şi ale minimelor de 7-8 grade Celsius. În zilele de 13 şi 14 octombrie există probabilitatea de apariţie a ploilor, iar în rest doar pe arii restrânse va ploua, în general slab cantitativ.

La munte, vremea se va menţine rece, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, până pe 12 octombrie, cu medii ale temperaturilor maxime de 6-8 grade Celsius şi ale celor minime de minus 1 şi 1 grad. Vremea se va încălzi, ulterior, astfel încât pe 17 octombrie se vor atinge maxime diurne de 14 grade Celsius şi minime nocturne de 7 grade Celsius, în medie. În a doua parte a intervalului, vremea se va răci treptat, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor pe plan local va fi mai mare în 13-14 octombrie şi, pe arii mai restrânse, după 16 octombrie.

Prognoza ANM, valabilă pentru intervalul 9-22 octombrie a.c. are la bază datele provenite de la Centrul european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia, precizeaza Agerpres.