Compania rusa Gazprom se asteapta ca iarna care sta sa bata la usa sa fie mult mai friguroasa decat cea trecuta, ceea ce va antrena o crestere a consumului de gaze, a anuntat reprezentantul oficial al intreprinderii, Serghei Kuprianov.


„Ne pregatim pentru o iarna considerabil mai grea, iar pe durata gerurilor va trebui sa asiguram un volum mai mare de gaze pentru consumatorii nostri comparativ cu cel din iarna trecuta”, a spus el.

Sa fie vorba de un avertisment sau, intr-adevar, mercurul termometrelor va cobori la valori care „ingheata respiratia”? Greu de spus. Oricum, e bine de amintit ca la inceputul lunii februarie anul curent, o serie de state europene au acuzat Gazprom ca a redus drastic livrarile. S-a spus, chiar, ca diminuarea a atins chiar 30% fata de volumul necesar. Initial, concernul a dat vina pe Ucraina, invinuind-o ca sustrage mai mult gaz din conductele de tranzit, apoi a acuzat Europa de cresterea cererii de carburant.

Ulterior, Gazprom a recunoscut ca a fost constrans sa decida o reducere a volumului de livrari spre pietele UE cu 10% din cauza gerurilor siberiene care s-au abatut asupra Rusiei, fapt care a impus o redirectionare a fluxului de gaze, in conditiile in care Europa se confrunta, la randul ei, cu temperaturi extrem de coborate. Or, Gazprom nu a putut satisface noile cereri venite din UE, pentru ca lucra deja la capacitate maxima. Exporturile au revenit la normal la sfarsitul lui februarie.