Mii de motociclişti au manifestat sâmbătă la Paris şi în alte oraşe din Franţa, precum şi la Bruxelles în semn de protest faţă de un proiect european referitor la un control tehnic obligatoriu, conform AFP, citată de Antena 3.

La Paris, mii de manifestanţi au ieşit pe străzi pentru a distribui pliante automobiliştilor din diverse zone ale capitalei, a declarat pentru AFP Eric Thiollier, reprezentant al Federaţiei franceze a motocicliştilor furioşi (FFMC). Potrivit poliţiei, la manifestaţie au participat "aproape o mie" de persoane.

Peste 4.500 de motociclişti au manifestat la Bruxelles în apropiere de sediul Comisiei Europene, iar între 1.900 şi 6.000 (potrivit poliţiei, respectiv organizatorilor), în faţa sediului Parlamentului European de la Strasbourg.

Comisia Europeană propune o inspecţie obligatorie a motocicletelor şi scuterelor cu două sau trei roţi, control care nu este impus în numeroase ţări europene (Belgia, Bulgaria, Cipru, Finlanda, Franţa, Grecia, Irlanda, Malta, Olanda, Portugalia şi România). Celelalte state europene impun controale tehnice pentru motociclete şi scutere.

Potrivit manifestanţilor, este vorba de "o nouă constrângere nejustificată" şi care nu sporeşte siguranţa. Aceştia spun că este o concesie acordată industriei pentru a-şi majora profiturile.