Poliţia din Quebec a arestat luni seara 84 de manifestanţi, în apropiere de locul unde se desfăşurase o întâlnire între Guvern şi liderii studenţilor. Nu a fost înregistrat însă niciun incident violent. La Montreal, avocaţii au protestat împotriva legii speciale.

"Am procedat la 84 de arestări pentru blocarea circulaţiei", a declarat o poliţistă, citată de agenţia de presă Mediafax.

Cu alte cuvinte, generând o îmbulzeală, tinerii, ale căror mâini au fost legate la spate cu fire de plastic alb înainte de a fi urcaţi la bordul autobuzelor, au comis o infracţiune la Codul rutier, pedepsită cu o amendă de circa 400 de dolari, fără înscriere în cazierul judiciar. Cu toate acestea, operaţiunea poliţiei a surprins, în contextul reluării contactelor între studenţi şi Guvern.