In primele zece luni ale acestui an exporturile FOB ale Romaniei au fost de 37,6 miliarde de euro, in crestere cu 23,5% fata de volumul din aceeasi perioada a lui 2010, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei.

Acest salt se bazeaza in special pe exporturile catre state mai putin afectate de criza sau care au reluat mai rapid cresterea economica, precum Canada, SUA, Brazilia, Federatia Rusa. Potrivit sursei citate 41,3% din ponderea produselor vandute peste granite provin din industria constructoare de masini si echipamente de transport iar 74,8% din totalul exporturilor romanesti reprezinta produsele manufacturate.

Iata care sunt principalele produse de export in primele zece luni ale lui 2011:

- aparate electrice pentru telefonie - 8,81% din total
- parti si componente pentru autovehicule - 5,67%
- autoturisme si alte autovehicule - 3,8%
- ingrasaminte minerale sau chimice azotoase - 2,32%
- fire, cabluri, conductori electrici izolati - 1,6%
- anvelope din cauciuc - 1,56%
- medicamente - 1,39%
- semifabricate din fier sau oteluri nealiate - 1,04%
- seminte din floarea soarelui - 1,5%
- orz - 0,99%

In cap de lista se afla produsele fabricate de Nokia si Automobile Dacia.
Cele mai mari cresteri le-au avut semintele de floare soarelui, 181% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ingrasamintele, 128% si orzul cu 116%. a

Principala piata de desfacere ramane Uniunea Europeana, cu 70% din totalul exporturilor. In afara spatiului comunitar Romania vinde in urmatoarele state:

- Canada - masini si aparate electrice, cazane si echipamente nucleare, componente si parti din avioane (crestere a exporturilor cu 70,36%)
- SUA - componente auto, ingrasaminte chimice (+49,8%)
- Brazilia - autoturisme si componente auto, material rulant, echipament petrolier (+111,52%)
- Federatia Rusa - piese si componente auto, frigidere si mobila (+28,31%)
- Ucraina - produse minerale, masini si echipamente electrice, autoturisme si componente auto (+61,44%)
- Turcia - produse minerale, produse din industria chimica, produse din metal, masini si aparate electrice, automobile si piese auto (+10.91%)

Exista si un grup de state unde Romania a inregistrat cresteri de peste 50% a exporturilor precum: Kazahstan, Africa de Sud, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudita, Iordania, Tunisia, Irak, Afganistan, Singapore sau statul nerecunoscut de autoritatile romane, Kosovo.


Situatia importurilor

Volumul importurilor din aceeasi perioada a fost de 45,28 miliarde de euro, in crestere cu 18,5% fata de primele zece luni ale lui 2010. Acestea continua sa fie alcatuite, pe de o parte, din bunuri de investii sau produse industriale de completare pentru industria romaneasca (64,8%) si, pe de alta parte, din energie (11,4%) si materii prime si materiale (3,6%). Produsele agricole au reprezentat 6,8% din importuri, comparativ cu 6% din exporturi. Primele state de unde Romania importa sunt Germania, Italia, Ungaria, Franta si China, cu peste 45% din total. Federatia Rusa reprezinta 5% din importuri iar grosul acestora il reprezinta materiile prime (gaze, petrol, carbune).