Raiffeisen Bank International AG (RBI) a incheiat anul financiar 2011 cu un profit brut de 1,373 milioane euro, o crestere de aproximativ 7% fata de anul precedent. In pofida conditiilor economice dificile, RBI a reusit sa obtina cel mai mare profit anual inainte de impozitare de la inceputul crizei financiare, in 2008.

„Am reusit din nou sa dovedim ca putem realiza profit, chiar daca ultimul an a fost unul foarte dificil pentru banci. Faptul ca am avut profit in fiecare trimestru de la inceputul crizei financiare demonstreaza taria orientarii noastre strategice catre Europa Centrala si de Est. Date fiind perspectivele macroeconomice mai bune pentru aceasta regiune, sunt increzator si in legatura cu 2012”, a spus Herbert Stepic, CEO al RBI.

Rentabilitatea capitalului propriu inainte de impozitare a ramas neschimbata, la 13,7%.

Profitul consolidat al RBI a scazut cu aproximativ 11% fata de 2010, ajungand la 968 milioane euro. Acest declin poate fi in mare parte atribuit impozitului pe profit amanat, care a condus in 2010 la o povara fiscala disproportionat de scazuta in conditiile unor evenimente deosebite.

Rata de adecvare a capitalului de baza (neincluzand aici capitalul hibrid) s-a imbunatatit, ajungand la 9% fata de 8,9% cat era la sfarsitul lui 2010.

Valoarea totala a activelor a crescut cu 12% (15,8 miliarde de euro) de la inceputul lui 2011, ajungand la 147 miliarde euro. Creditele dupa provizionare s-au majorat cu 5,6 miliarde euro, iar depozitele au sporit cu 9,1 miliarde euro, in principal datorita finantarilor accesate de companii si institutii (6,3 miliarde euro), dar si de clientii persoane fizice (3,3 miliarde euro). In aceste conditii, raportul credite/depozite s-a imbunatatit cu 9 puncte procentuale fata de sfarsitul lui 2010, ajungand la 122 procente.

Numarul total de agentii ale bancii a scazut cu 33 in 2011, ajungand la 2.928 de unitati. In total, RBI deservea la sfarsitul anului trecut 13,8 milioane de clienti, avand totodata 59.261 angajati, in scadere cu 0,9 procente fata de anul precedent.


Conditii economice mai bune in ECE

Previziunile actuale ale Raiffeisen Research sugereaza ca urmeaza o imbunatatire a situatiei economice in Europa Centrala si de Est (ECE). Departamentul de cercetare al bancii se asteapta ca regiunea sa cunoasca o crestere a PIB-ului de 2,6 procente in 2012. Aceasta rata de crestere ar fi cu 3 puncte procentuale mai mare decat cea asteptata pentru zona euro. Informatiile actuale sugereaza de asemenea ca, desi este posibila o temperare a avansului volumului de credite in Europa Centrala si de Est, aceasta crestere ramane in continuare considerabil mai ridicata decat in zona euro.

Previziunile actuale pentru 2012 plaseaza cresterea volumului de credite cu 5-10 puncte procentuale pentru Europa Centrala si regiunea Comunitatii Statelor Independente, si cu 1-3 p.p. pentru Europa de Sud-Est.

Pentru 2012, RBI se asteapta la un volum stabil al operatiunilor sale din cauza conditiilor economice dificile si a cerintelor legislative restrictive. In pofida previziunilor precaute de crestere economica, RBI se asteapta la o stabilizare a cheltuielilor cu provizioanele, precum si la o crestere marginala a volumelor creditelor neperformante.

In acest context, RBI tinteste o rentabilitate a capitalului propriu inainte de impozitare de aproximativ 15% pe termen mediu, incluzand aici achizitia Polbank. Acest calcul nu include orice posibila achizitie viitoare, cresterile de capital sau alte cerinte legislative neasteptate.