Interesul investitorilor pentru active imobiliare in Europa Centrala a atins cel mai inalt nivel din 2008, insa Romania este evitata in continuare, fiind absenta pe lista de prioritati a cumparatorilor institutionali straini. In prezent, in tara noastra nu exista o proprietate care sa nu fie de vanzare. Intrebati pe oricine daca vinde si veti auzi invariabilul „depinde”. Cu cat piata este mai va­du­vita de tranzactii, cu atat si optiunea van­zarii este mai intresanta pentru van­zator. „Criza imobiliara este inca pre­zenta prin lipsa vanzarilor de portofolii imobiliare. Dar piata nu e zero”, declara recent Liviu Tudor, presedintele RABO (Patronatul Proprietarilor de Cladiri din Romania) si unul dintre cei mai im­portanti proprietari de cladiri de birouri din tara noastra. Fondatorul RABO spune ca in „industrie” se fac inchirieri, se invart multi bani, insa faptul ca nu sunt vanzari si cumparari inseamna ca lipseste o componenta a pietei, cea tran­zactionala.


De ce nu vin investitorii


Pentru Romania, in comparatie cu celelalte tari din Europa Centrala, prognoza pentru cresterea PIB-ului in perioada 2012-2014 este intre 3,9% pentru 2012 si 4,7% pentru 2014, deci chiar mai mare decat estimarea pentru Polonia. To­tusi, din cauza ca randamentele (yieldurile) pentru proprietati de prim rang (prime), inclusiv pentru cele de retail, sunt cu 150-200 de puncte de baza mai mari decat cele pentru active simi­lare in Europa Centrala, investitorii stra­ini evita tara noastra. „In Romania, randamentele variaza intre 8% si 9% pentru proprietati «prime» in orasele importante”, spune Costel Florea, partener, director departament investitii al Cushman&Wakefield. Yieldurile pen­tru dezvoltari de retail de cea mai buna calitate sunt de 5,5% in Londra si intre 5% si 5,5% in Franta si Germania. Europa Centrala continua sa ofere discounturi atractive cu yielduri de 6,5%. Investitorii cauta o expunere cat mai mare in Eu­ro­pa Centrala, vizand in primul rand Po­lonia si Cehia. In Polonia randa­mentele sunt intre 6%-6,25%, iar in Cehia - 6,25%. Pe fondul cresterii numarului de tran­zactii in ultimele saptamani, pare inevitabila scaderea acestor yielduri pentru dezvoltarile prime de retail, cred analistii Cushman.

Comparativ cu Cehia si Polonia, numarul investitorilor interesati sa cumpere proprietati in Romania este mult mai mic, nu exista o concurenta propriu-zisa intre investitori. Florea con­sidera ca pe termen scurt aceasta va de­ter­mina o relativa stabilitate a preturilor cu tendinte de crestere foarte modeste.


Prudenta, cuvantul de ordine


Faptul ca Romania este in mijlocul crizei o poate confirma cel mai bine re­prezentantii companiei Casa de Insol­venta Transilvania (CITR), care ges­tio­neaza in prezent toate cazurile mari de insolventa (si faliment) in zona de retail din tara. CITR gestioneaza afaceri insolvente ale unor retaileri pre­cum Leonardo, Flanco, Diverta, Tiago Mall si se „chinuie” de aproape trei luni sa vanda centrul comercial City Mall din Capitala, fara vreun vizibil succes.

„Criza nu a fost depasita, suntem chiar in mijlocul ei, asa cum spun analistii. Toata lumea joaca conservator, investitorii sunt rezervati. Din acest punct de vedere nu vor fi foarte multe schimbari anul acesta, dar din partea a doua a anului viitor sigur vor creste vanzarile de active imobiliare. Si noi, pe de alta parte, preferam sa facem vanzari precaute pentru a nu vinde la preturi prea mici. Numarul contactelor cu investitorii este in crestere, dar nu vedem oferte concrete. Discutiile raman la nivel de declaratie de intentie”, declara Radu Lotrean, partener al Casei de Insolventa Transilvania.