Gigantul retelelor sociale, Facebook, a lansat un contra-atac, depunand, la randul sau, plangere impotriva Yahoo pentru violarea brevetelor.


Luna trecuta, portalul de internet Yahoo! a depus, in California, plangere impotriva companiei Facebook, acuzata ca a violat 10 dintre brevetele sale. „Am declarat e la inceput ca ne vom apara viguros impotriva plangerii Yahoo!, iar astazi am raspuns, demarand o procedura care acuza Yahoo! „de violarea a 10 dintre brevetele noastre”, a comentat directorul juridic al retelei sociale, Ted Ullyot.

Facebook a depus plangere ca raspuns la „decizia Yahoo! de a ataca unul dintre partenerii sai si de a acorda prioritate proceselor in instanta in defavoarea inovatiilor”, a adaugat el.

Creat in 1995, cu 9 ani inainte ca retelele sociale sa se impuna, Yahoo! asigura in plangerea sa ca, „o buna parte din tehnologia pe care a fost fondata Facebook, a fost utilizata de situl de internet si, in consecinta, a obtinut brevete in vederea protejarii acetor inovatii”.

Yahoo! sustine, de asemenea, ca „orice model Facebook, care permite internautilor sa creeze profiluri si sa se conecteze cu diferite persoane si intreprinderi” se bazeaza pe o tehnologie deusa de el.