Preşedintele rus Vladimir Putin, care are o imagine de om puternic şi sportiv, a fost nevoit să-şi amâne vizitele în străinătate prevăzute în octombrie şi noiembrie, din cauza unei probleme de sănătate, scrie in numarul sau de astazi, cotidianul Vedomosti.


Este vorba despre o "leziune mai veche" la coloana vertebrală si care "s-a agravat după unul dintre zborurile efectuate de Putin cu deltaplanul in Siberia, la inceputul lunii septembrie, s-au grabit sa explice surse apropiate Kremlinului. Preşedintele, au adaugat respectivele surse, urmează un tratament profilactic, iar medicii i-au recomandat să renunţe la toate zborurile care nu sunt bune pentru coloana sa vertebrală".

Respectand indicatiile doctorilor, Putin şi-a anulat în octombrie o călătorie în Siberia unde urma să inaugureze un important zăcământ de gaz, Bovanenkovskoie, în peninsula Iamal. Seful statului, a constatat Vedomosti, a renuntat la vizitele sale peste hotare. Un summit regional al CSI (fosta URSS, mai puţin ţările baltice şi Georgia) prevăzut iniţial pentru 1-2 noiembrie în Turkmenistan a fost amânat pentru 5 decembrie, motivul oficial fiind reprezentat de agenda încărcată a preşedinţilor ţărilor participante, printre care Vladimir Putin.

Deplasarile preşedintelui rus în Bulgaria (unde era asteptat pentru semnarea acordurilor finale privind proiectul South Stream), India şi Turcia, fixate tot pentru noiembrie, au fost reprogramate pentru decembrie, detaliaza Vedomosti. Contactat de agentia Interfax, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a confirmat că seful sau are o uşoară leziune de natură sportivă, după ce puternicul om al Rusiei a venit şchiopătând la un summit al ţărilor din Asia-Pacific la Vladivostok (Extremul Orient rus), în septembrie. 

Peskov a negat cu fermitate speculatiile potrivit carora aceste probleme de sanatate ar putea afecta activitatea preşedintelui. "Astfel de afirmaţii nu au niciun fundament (...). Fiecare sportiv are multe leziuni, dar acest fapt nu este un motiv pentru a-şi limita activităţile", a declarat Peskov, citat de  Interfax.