Guvernul a redus bugetul Institutului Cultural Român cu peste 30%, scădere care compromite parteneriatele ICR aflate deja în derulare şi afectează credibilitatea acestuia, susţine ICR într-un comunicat emis duminică.

Potrivit ICR, la rectificarea bugetară operată joi de Guvern, bugetul Institutului Cultural Român a fost redus cu 14.560.000 de lei, de la 43.000.000 de lei, ajungând astfel la 28.440.000 de lei.

Scăderea are loc în condiţiile în care ICR are angajamente legale în valoare de 29.000.000 lei, susţine Institutul.

“O reducere de această dimensiune a bugetului ICR blochează activitatea Institutului, compromite parteneriatele aflate deja în derulare şi afectează credibilitatea instituţiei, construită cu un efort deosebit începând cu 2005. Consecinţele unei asemenea reduceri au fost expuse de conducerea ICR în cadrul unei întâlniri cu ministrul Finanţelor Publice, domnul Florin Georgescu, desfăşurate la începutul acestei luni. În pofida asigurărilor primite, reducerea de peste 30% a fost operată în şedinţa Guvernului din data de 23 august 2012”, se mai arată în comunicatul Institutului, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, printre “proiectele importante compromise de tăierea bugetului” ICR se numără participarea României la târgurile internaţionale de carte LIBER Barcelona şi Bok&Bibliotek, de la Göteborg, precum şi pregătirea prezenţei la prestigiosul Salon du Livre de la Paris din 2013, unde România este invitată de onoare.

Alte proiecte despre care ICR spune că sunt compromise sunt parteneriatul cu UNITER pentru Festivalul Naţional de Teatru, desfăşurat în octombrie, colocviul internaţional şi concertul multinaţional dedicat personalităţii lui Dimitrie Cantemir - (23-24 noiembrie 2012), participarea scriitorilor Herta Müller şi Ernest Wichner la evenimentul dedicat literaturii de limba germană din România organizat de ICR Stockholm în parteneriat cu Muzeul Nobel (20 noiembrie 2012), turneul scriitorului Norman Manea în Suedia, cu ocazia lansării, în acest an, a romanului 'Întoarcerea huliganului', în limba suedeză şi în Germania, în cadrul seriei de lecturi 'Europa Literară' - proiect EUNIC Berlin, la sediul din Berlin al Reprezentanţei Comisiei Europene.

De asemenea, rectificarea operată presupune “oprirea activităţii Editurii Institutului Cultural Român şi întreruperea apariţiei prestigioasei reviste Lettre Internationale, precum şi a celor 7 reviste pe care ICR le susţine în Republica Moldova şi Ucraina”, mai susţine conducerea Institutului.

În context, ICR precizează că dispune de un buget de 15 ori mai mic decât al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.