Cel de al 7-lea reactor al centralei nucleare de la Kozlodui va deveni funcţional în 2022 sau 2023, a declarat luni ministrul bulgar al economiei şi energiei, Delian Dobrev, transmite Novinite.


Într-un interviu acordat postului privat de televiziune bTV, Dobrev a explicat că noua companie responsabilă de acest proiect, care va fi controlată în proporţie de 100% de grupul energetic bulgar NEK, va avea un capital iniţial de două milioane de leva.

În ceea ce priveşte proiectul referitor la prelungirea duratei de viaţă a unităţilor 5 şi 6 de la Kozlodui, Delian Dobrev a explicat că nu există pericolul apariţiei de întârzieri iar modificarea echipei manageriale de la centrala nucleară a fost făcută tocmai în acest sens. 'Actualul director general de la Kozlodui este un politician care va fi responsabil de derularea la timp a tuturor procedurilor. Energia nucleară este cea mai ieftină formă de energie şi nu ne putem permite să pierdem o singură zi', a explicat Delian Dobrev.

Luna trecută premeirul bulgar Boiko Borisov a anunţat că autorităţile de la Sofia au decis să renunţe la proiectul construririi unei noi centrale nucleare la Belene în condiţiile în care costurile adestui proiect ar fi urmat să se ridice la peste 22 miliarde de leva (circa 11 miliarde de euro). În plus, guvernul bulgar a decis recent să construiască un nou reactor la actuala centrală de la Kozlodui, urmând ca reactorul pe care compania rusă Atomstroyexport l-a produs pentru centrala de la Belene să fie instalat la Kozlodui.

Bulgaria a pus în funcţiune prima unitate de la Centrala Nucleară 'Kozlodui' în anul 1974. Ca parte a memorandumului încheiat între Guvernul Bulgariei şi Comunitatea Europeană în 1999, Unităţile 1 şi 2 au fost deconectate de la sistemul de electricitate pe 31 decembrie 2002, în timp ce Unităţile 3 şi 4 - la data de 31 decembrie 2006. În prezent, ultimele două reactoare ale centralei nucleare de la Kozlodui, unităţile 5 şi 6, lucrează la 100% din capacitate, aminteste Agerpres.