Copiii lui Vântu au redevenit principalii acţionari ai Bluelink Comunicazione, principalul asociat al Realitatea, potrivit Rise Project, însă Elan Schwartzenberg spune că Bluelink are în prezent doar o valoare "emoţională", după ce creanţa sa la Realitatea a fost vândută unei firme din Ungaria.

Omul de afaceri Elan Schwartenberg a declarat că Bluelink Comunicazione a vândut creanţa pe care o avea la Realitatea Media (societate aflată în insolvenţă, al cărei administrator judiciar este societatea Rovigo SPRL, n.r.) unei firme din Ungaria, fapt pentru care, în prezent, Bluelink are doar o valoare "emoţională".

"Eu, împreună cu o ţară întreagă, i-am văzut pe copiii lui Sorin Ovidiu Vântu declarând «Am vândut irevocabil şi ireversibil domnului Elan Schwartzenberg». Oricum, după ce Bluelink a vândut creanţa de 25 de milioane de euro firmei din Ungaria (E-Boutique KFT, n.r.), valoarea companiei, azi, este doar una emoţională... Forul suprem care guvernează orice firmă aflată în insolvenţă este adunarea creditorilor, unde firma din Ungaria deţine majoritatea. Dacă presiunile pe administratorul judiciar Rovigo-Deleanu să introducă noi creanţe false pentru a modifica adunarea creditorilor nu vor înceta, eu cred că va demisiona (Deleanu, n.r.) pentru a nu avea soarta lui Arin Stănescu", a declarat Elan Schwartzenberg, pentru Mediafax.

Ioana Vântu, fiica lui Sorin Ovidiu Vântu, a anunţat oficial, pe 2 mai 2011, că omul de afaceri Elan Schwartzenberg este noul proprietar Realitatea Media, iar tatăl ei nu mai este asociat în niciun fel în această afacere.

Pe 10 aprilie 2012, însă, Ioana Vântu a fost numită director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, principalul asociat al societăţii Realitatea Media SA, care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii Realitatea TV.

Tot atunci, Ioana și Ionuţ Vântu, copiii lui Sorin Ovidiu Vântu, au preluat împreună 82% din acţiunile Bluelink, în timp ce omul de afaceri Elan Schwartenberg a rămas cu 9% din acţiunile firmei (în loc de 90,9091% din acţiunile Bluelink, pe care le deţinea din aprilie 2011).

Restul de 9 procente din Bluelink îi revin lui Vitalie Dobândă, un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu, potrivit unor informaţii publicate de site-ul Rise Project şi paginademedia.ro, citate de Mediafax.