Candidatul republican la prezidenţiale, Mitt Romney, a colectat în luna iunie o sumă record pentru anul 2012, estimată la 106,1 milioane de dolari, mult mai mare decât cea colectată de Barack Obama, 71 de milioane de dolari, potrivit anunţului de luni al echipelor de campanie.


Tabăra lui Romney a menţionat că după aceste ultime strângeri de fonduri, candidatul dispune de o rezervă totală de 160 de milioane de dolari, cu patru luni înainte de alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie.

"Fondurile strânse în această lună reprezintă un semn, din partea alegătorilor, că ei îşi doresc o schimbare de direcţie la Washington", a declarat Spencer Zwick, responsabil de aspectul financiar al campaniei electorale a republicanului.

În acelaşi timp, transmiţând un mesaj pentru susţinătorii preşedintelui, echipa de campanie a lui Barack Obama a declarat că a strâns 71 de milioane de dolari, de la mai mult de 706.000 de persoane, în luna iunie.

"Dar am fost învinşi, şi nu cu puţin", a menţionat echipa lui Obama, adăugând că cele 106,1 milioane de dolari strânse de tabăra adversă nu includ şi sumele obţinute prin "Super-PACs".

"Dacă vom pierde acest scrutin, va fi pentru că nu am recuperat întârzierile atunci când am avut ocazia", a declarat echipa lui Obama.

Într-un al doilea mesaj transmis pe un ton mai îngrijorat, directorul general al comitetului de campanie al lui Obama, Ann Marie Habershaw, a avertizat că "există posibilitatea de a fi învinşi dacă se va continua la fel".

"Putem câştiga şi adunând mai puţini bani, dar trebuie ca diferenţa să fie mică", a declarat ea. "Nu este o glumă. Dacă nu vom putea reduce diferenţa, va fi mult mai dificil să câştigăm în noiembrie".

Recordul absolut pentru strângerea de fonduri, lunară, a fost stabilit de Barack Obama, în septembrie 2008, în valoare de 150 de milioane de dolari. Aceste fonduri sunt cruciale în Statele Unite pentru o bună funcţionare a campaniilor electorale, ale căror costuri ajung la câteva sute de milioane de dolari.