Uniunea Social Liberală a obţinut cele mai multe mandate pentru funcţia de primar la alegerile locale, respectiv 1.229 (41,46% din voturi), fiind urmată de PDL cu 450 de mandate (15,18%) şi PSD cu 358 de mandate (12,07%), potrivit datelor BEC, centralizate până marţi, la ora 8,30, din 2.965 de circumscripţii (93,06%) dintr-un total de 3.186.

Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a anunţat că la consiliile locale USL a câştigat 11.931 mandate (32,27%), PDL - 5.717 (15,46%), PSD - 3.874 (10,47%).

Pentru şefia consiliilor judeţene, USL a primit 49,77% (3.947.282 voturi valabil exprimate), PDL - 14,38% (1.140.697 voturi), PP-DD - 9,09% (721.590 voturi).

La consiliile judeţene, USL a obţinut 3.888.433 voturi (49,68%), PDL - 1.167.140 de voturi (14,91%), PP-DD - 699.946 voturi (8,94%).

Datele pentru consiliile judeţene au fost obţinute din centralizarea voturilor din 15.178 secţii de votare din totalul de 16.910 (89,75%).


Sorin Oprescu - 55,71%, Silviu Prigoană - 16,49%


Candidatul independent la funcţia de primar general al Capitalei Sorin Oprescu a obţinut 55,71% din voturile exprimate la alegerile de duminică, după centralizarea de către BEC a rezultatelor din 626 de secţii de votare (51,18%) din totalul celor 1.223 din Bucureşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleţ, pe locul al doilea se situează candidatul PDL Silviu Prigoană care a obţinut 16,49%, urmat de candidatul independent Horia Vasile Mocanu de la PP-DD cu 9,12%.

La Consiliul General al Municipiului Bucureşti USL a obţinut 55,56%, PDL - 16,39% şi PP-DD - 10,50%.

Următoarea informare a BEC va avea loc la ora 14,00.