România ar putea înregistra în 2013 o creştere economică mai mare, pentru prima dată după 2008, decât cea a Poloniei, singurul stat UE care nu a intrat în recesiune în timpul crizei, potrivit prognozelor Fondului Monetar Internaţional (FMI), potrivit Mediafax.

    Fondul a menţinut pentru România estimările, de 0,9% pentru anul în curs şi 2,5% pentru anul următor, anunţate de misiunea aflată la Bucureşti la mijlocul lunii august pentru a şasea evaluare din cadrul acordului preventiv în derulare cu autorităţile române.

    FMI se aşteaptă ca economia Poloniei să urce cu 2,4% în acest an şi cu 2,1% anul următor, se arată în raportul Perspective Economice Globale 2012.

    România a înregistrat ultima creştere mai mare decât Polonia în 2008, anul acutizării crizei financiare la nivel global, când economia a avansat cu 7,3%, faţă de 5,1% în cazul polonezilor.

    Pentru România au urmat doi ani de contracţie, 6,6% în 2009 şi 1,6% în 2010, timp în care Polonia s-a menţinut pe creştere, cu 1,6%, respectiv 3,9%. Anul trecut, când România a avut un avans economic de 2,5%, Polonia a crescut cu 4,3%.

    Faptul că România ar putea depăşi Polonia se datorează în mare măsură încetinirii economiei poloneze. Economia Poloniei încetineşte, din cauza crizei datoriilor din zona euro şi a măsurilor de control al cheltuielilor necesare pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% anul următor, conform cerinţelor UE.

        Europa emergentă, categorie în care FMI include şi România, a fost afectată puternic în ultimul an de criza din zona euro, inclusiv prin dezintermedierea financiară derulată de mari bănci şi prin declinul intrărilor de capital. Creşterea creditării a încetinit puternic, la fel ca schimburile comerciale cu ţările uniunii monetare, şi avansul PIB.