Guvernul promite ca va trimite „in curand” catre presedintele Comisiei Europene nominalizarea oficiala pentru un post de comisar. Intre timp, eurodeputatii social-democrati spun ca Romania a pierdut Agricultura, din cauza lipsei de profesionalism cu care s-au purtat negocierile la nivel european. Eurodeputatii PD-L resping  ipoteza lansata de colegii lor de stanga si pun declaratiile acestora pe seama campaniei electorale din tara.

„Lucrurile deja sunt transate aici. Liderii politici romani nu vor sa spuna public ce stiu, ce au fost anuntati, si anume ca Romania nu va primi porto­foliul pe Agricultura“, a declarat ieri pentru „Financiarul“ Adrian Seve­rin, eurodeputat din partea PSD. Intrebat daca stie cine negociaza din partea Romaniei pentru postul din cadrul CE, acesta a precizat ca „nimeni nu nego­ciaza nimic, iar Romania nu e in joc in acest moment“. In acest context, intre­barea fireasca se refera la sansele pe care le are tara noastra pentru a obtine un alt post important in cadrul Comisiei.  „Matematic vorbind, daca se aplica tratatul de la Nisa (cu 26 de comisari), Romania va ramane fara comisar. Iar daca intra in vigoare Tratatul de la Lisabona, va primi ce mai ramane“, a spus Severin. In opinia sa, la aceasta situatie s-a ajuns intrucat „propunerea din partea Romaniei a fost lansata intr-o maniera contrar uzantelor, ceea ce a dus la minarea oricaror sanse“.

Europarla­mentarul social-democrat a adaugat ca prin anuntul facut de seful statului, cum ca tara noastra vrea portofoliul Agricul­turii si ca are deja sprijinul mai multor state, Traian Basescu a urmarit  doar un „interes electoral intern“. Europarla­men­tarul PSD Victor Bostinaru a de­clarat, vineri seara, ca presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso i-a transmis lui Traian Basescu solici­tarea de a face „alte trei nominalizari“ pentru postul de comisar european. Bostinaru a precizat ca Romaniei nu i s-a transmis explicit faptul ca nu va primi portofoliul Agriculturii, insa din solicitare reiese acest lucru.

In schimb, Marian-Jean Marinescu, europarlamentar din partea PD-L, a declarat pentru „Financiarul“ ca „nu exista niciun fel de astfel de semnale“. „Orice este posibil pentru Romania. Nicio sansa nu a fost inchisa“, a spus Marinescu, adaugand ca informatiile privind pierderea de catre Romania a portofoliului Agriculturii trebuie pusa pe seama campaniei electorale pentru alegerile din 22 noiembrie. „Oficial, Ro­mania vrea Agricultura. Restul sunt povesti de campanie electorala. Ideea pentru obtinerea portofoliului pe Agri­cul­tura vine de la Traian Basescu si, daca obtinem acest portofoliu, e un succes al lui Traian Basescu“, a subliniat euro­parlamentarul PD-L.

In plus, Marinescu sustine ca zvonurile au fost lansate de „ambitiile personale“ ale lui Adrian Severin, care „viseaza sa obtina por­tofoliul de Inalt reprezentant pe Politica Externa“. Intrebat cine negociaza din partea Romaniei pentru portofoliul din cadrul CE, reprezentantul PD-L a ra­spuns ca „negocierile se poarta la nivel de sefi de stat sau prin persoane delegate de acestia“. In context, europarla­men­tarul PD-L a explicat ca discutiile publice pe acest subiect nu isi au rostul in acest moment, intrucat Barroso a anuntat deja ca incearca sa intarzie cat de mult poate numirea noilor comisari euro­peni, „insemnand pana la sfarsitul lunii decembrie, sau chiar ianuarie“, pentru ca noua Comisie Europeana sa fie formata in baza Tratatului de la Lisa­bona, cu 27 de membri.  La sfarsitul anului trecut, oficialii europeni au decis ca fiecare stat membru sa obtina cate un portofoliu de comisar.

Persoana nominalizata conteaza mai mult decat portofoliul in sine


Acelasi portofoliu al Agriculturii este dorit si de alte trei state, dintre acestea Austria reprezentand cea mai serioasa concurenta, intru­cat Irlanda si Olanda nu au candidati puternici, apreciaza reprezen­tantul PD-L. In schimb, Adrian Severin insista asupra faptului ca procedura de desemnare a membrilor CE este mult mai complicata si nu trebuie abordata simplist. „Nimeni nu spune, in tara, ca Barroso are nevoie sa refaca relatia cu partidele de stanga“, data fiind com­po­nenta actuala a PE.

„Daca Romania vrea influenta in CE, trebuie sa-i faca lui Barroso «o oferta pe care sa nu o poata refuza», adica sa ii propuna o persoana din zona de stanga. In acest mod, un refuz din partea presedintelui CE ar insemna adancirea problemelor cu par­tidele de stanga, ceea ce nu este in interesul lui Barroso. In plus, de obti­ne­rea acestui portofoliu s-ar ocupa in­treaga stanga europeana, nu doar Roma­nia“, a explicat Severin. In context, acesta a precizat ca „aproape nu conteaza porto­foliul, ci persoana care va ocupa postul respectiv“, dand ca exemplu cazul Bulgariei. „Toti comisarii aproba deci­ziile din toate domeniile. Prin urmare, este mai important un comisar influent ca persoana decat un portofoliu semni­ficativ detinut de un comisar fara in­fluenta la nivelul CE“, a mai spus eurodeputatul PSD. Premierul Emil Boc a anuntat sambata ca Guvernul Roma­niei, in colaborare cu Presedintia, va trimite „cat de curand“ presedintelui Barroso propunerea pentru comisarul european.