Deocamdată, România pare să fi reuşit să rămână puţin afectată de criza financiară europeană. Cu toate că previziunile privind creşterea economică sunt mai puțin optimiste, acestea se menţin la un nivel relativ ridicat, potrivit studiului "Climatul de consum în Europa", realizat de GfK.


Conform Băncii Mondiale, economia României va creşte anul acesta cu 1,2%. Acest lucru este demonstrat şi de creşterea accentuată, în ultimele câteva luni, a aşteptărilor consumatorilor privind starea economiei. Aceste aşteptări pozitive sunt influenţate în primul rând de rezultatele alegerilor locale. Aceasta deoarece promisiunile politicienilor sunt în general crezute de români. Optimismul privind situaţia economică este reflectat şi pe piaţa muncii. România se numără printre ţările cu cele mai mici rate ale şomajului din Europa. Aceasta dă naştere la speranţe privind creşterea veniturilor populaţiei. Cu toate că datele de bază sunt deocamdată bune, consumatorii români sunt totuşi atenţi când vine vorba să cheltuiască bani. Dorinţa de a face cumpărături majore a crescut în ultimele câteva luni, rămânând totuşi la un nivel foarte coborât.


Reescaladarea crizei financiare a luat prin surprindere aproape toate economiile europene. Portugalia şi România oferă însă o rază de speranţă. Perspectiva redresării economice a fost considerată cel mai puţin probabilă de consumatorii din Italia (-60,2 puncte) şi Cehia (-57,1 puncte). Cele mai ridicate valori s-au înregistrat în Franţa (-8,2 puncte), România (-2,6 puncte) şi Germania (3,0 puncte). Media în Uniunea Europeană se situează la -35 puncte. În SUA indicatorul se află la 21,2 puncte.


În ciuda reescaladării crizei financiare europene, aşteptările privind starea economiei în România au continuat să îşi revină. Deşi indicatorul se situa la -26,2 puncte în martie, acesta a urcat la -2,6 puncte în iunie, ajungând astfel la cea mai ridicată valoare atinsă din noiembrie 2008. Indicatorul a atins valoarea minimă în iunie 2010, când s-a situat la -71 puncte. În ciuda tuturor problemelor, în acest interval, economia României s-a stabilizat în mod constant. În 2011, ţara a înregistrat o creştere economică de 2,5 procente din PIB. Aşteptările privind starea economiei sunt pozitive şi pentru 2012, preconizându-se rate cuprinse între 1,5 procente şi 2 procente din PIB. În 2011 România a reuşit să respecte pragul de deficit fixat, de 4,4 procente din PIB. Rata şomajului înregistrat oficial se situează la 7,7 procente. Însă această evoluţie pozitivă se află încă pe un teren nesigur, fiind strâns dependentă de situaţia economică în zona euro, care este răspunzătoare de 55 procente din exporturile României. Pentru 2012, Guvernul României a fixat o nouă limită a împrumuturilor de 1,9 procente din PIB. Şi în România se fac auzite tot mai multe voci cerând ca consolidarea necesară a bugetului să fie compensată cu mai multe stimulente pentru creştere şi o îmbunătăţire semnificativă a competitivităţii. Creşterea economică susţinută depinde de eficienţa cu care România va stimula cererea domestică.

În multe ţări europene, consumatorii anticipează o creştere a veniturilor în lunile care urmează, însă una foarte mică. Indicatorul a rămas în mare parte stabil, sau chiar s-a ameliorat. Cele mai coborâte valori s-au înregistrat în Portugalia (-33,7 puncte), Grecia (-48,0 puncte) şi Italia (-68,0 puncte). O creştere a veniturilor este anticipată de austrieci (-1,0 puncte), români (1,6 puncte) şi germani (40,1 puncte). Media în Uniunea Europeană este de -43 puncte, în SUA indicatorul situându-se la 14,7 puncte.