Numarul total de bovine sacrificate a fost in mai de 72.000 de capete, cu 29,4% mai putine decat in mai 2008, dar s-au inregistrat cresteri in ceea ce priveste porcinele, cu 42,8%, la 427.000 de capete, pasarile - cu 40,2%, la 22,379 mil. capete, ovinele si caprinele - cu 14,9%, la 665.000 de capete, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

In acelasi timp, greutatea in carcasa a crescut la porcine - cu 48%, la 31.243 tone, si pasari - cu 38%, la 34.138 tone, in timp ce la bovine, ovine si caprine a scazut. Astfel, greutatea in carcasa a bovinelor a fost de 10.995 tone, in scadere cu 28,6%, iar in cazul ovinelor si caprinelor s-a inregistrat o scadere de 2,2%, la 6.700 tone.

Taierile de bovine in unitatile industriale specializate au scazut, atat din punct de vedere al numarului de capete sacrificate, cu 40%, cat si al greutatii in carcasa, cu 40,9%, in timp ce la porcine numarul a crescut cu 30,2% si cu 36,8% la greutatea in carcasa.In unitatile industriale specializate s-au inregistrat cresteri cu 5,8% la numarul pasarilor sacrificate si cu 0,1% la greutatea in carcasa.