Samsung Electronics, cel mai mare producător de televizoare şi telefoane mobile, a încheiat trimestrul al doilea cu un nou record de profit, care s-a plasat sub previziunile analiştilor, ca şi vânzările, însă compania a convins investitorii cu estimări pozitive privind cererea, informeaza Bloomberg.


Acţiunile Samsung au urcat cu aproape 5% la Seul după prezentarea rezultatelor, compania reuşind să-şi menţină poziţia de lider pe piaţa smartphone-urilor. Titlurile Samsung s-au apreciat în acest an cu aproximativ 16%, faţă de o creştere de 42% pentru Apple sau un declin de 32% în cazul Sony.

Profitul net al companiei a crescut cu 48% în trimestrul al doilea, la 5.190 miliarde woni (4,55 miliarde dolari), în timp ce vânzările au avansat la 47.600 miliarde woni (41,81 miliarde dolari), ambii indicatori fiind uşor sub estimările analiştilor. Profitul operaţional a avansat însă cu 79%, la 6.720 miliarde woni (5,9 miliarde dolari), un nou record, şi a depăşit previziunile experţilor.

"Trimestrul al treilea este crucial. Vânzările telefonului Galaxy S III (lansat în trimestrul al doilea - n.r.) şi revenirea afacerilor pe segmentul microchip-urilor vor fi de importanţă capitală", comenetază un analist sud-coreean de la KTB Asset Management, fond cu active de 5,8 miliarde dolari.
Samsung a precizat că vânzările noului smartphone Galaxy S III sunt "solide", iar modelul va fi "un succes uriaş", contribuind semnificativ la afaceri în trimestrul al treilea.

Volumul vânzărilor de smartphone-uri Samsung s-a dublat în trimestrul al doilea, la 50,5 milioane unităţi, nivel record pentru un singur producător, deşi piaţa a înregistrat cea mai lentă creştere din ultimii trei ani, potrivit companiei de cercetare Strategy Analytics. Astfel, Samsung a obţinut o cotă de piaţă de 34,6%, faţă de 17,8% în cazul Apple, care a vândut 26 milioane de iPhone-uri.