Ministerului Sanatatii (MS) va crea, in premiera, un departament cu atributii in evaluarea tehnologiilor medicale, care va fundamenta deciziile privind punerea pe piata sau achizitia medicamentelor, a echipamentelor medicale si tehnologiilor.


"Evaluarea tehnologiilor medicale foloseste metode stiintifice si va fundamenta, in viitor, deciziile privind punerea pe piata sau achizitia medicamentelor, a echipamentelor medicale si tehnologiilor. De exemplu, in domeniul medicamentelor, Comisia Nationala de Transparenta face o analiza, din punct de vedere stiintific si profesional, a propunerilor comisiilor de specialitate ale Ministerului Sanatatii, privind introducerea unui produs farmaceutic in lista de medicamente compensate, dar, in prezent, nu exista nici o autoritate care sa realizeze un studiu privind impactul farmaco-economic si social al respectivului produs", a declarat, miercuri, ministrul Sanatatii, Ritli Ladislau, citat intr-un comunicat de presa al institutiei.

Actul normativ care prevede organizarea acestei noi structuri, respectiv Hotararea de Guvern pentru modificarea si completarea HG 144/2010 privind organizarea si functionarea Ministerului Sanatatii, a fost aprobat in sedinta de miercuri a Executivului.

Serviciul nou infiintat va avea atributii in analiza si supervizarea rapoartelor redactate de institutii abilitate, organizatii, experti sau cercetatori externi, cu privire la medicamentele, dispozitivele medicale, echipamentele si tehnicile medicale de inalta performanta care sunt sau vor fi utilizate in sistemul sanitar.

Pentru acest demers, vor fi elaborate ghiduri metodologice nationale de evaluare a tehnologiilor medicale si a formatelor rapoartelor de evaluare a tehnologiilor medicale, in conformitate cu standardele internationale, spun reprezentantii ministerului.