Recentul scandal Madoff din SUA a pus din nou pe masa investitorilor, a reglementatorilor, dar si a economistilor problema moralitatii in afaceri si a profesionalismului in domeniul investitiilor. Sub beneficiul unei pozitii importante in piata investitiilor si al unei „reputatii” solide, Bernard Madoff a oferit investitorilor iluzia unor castiguri importante, care evident nu se justificau la o analiza fundamentata a procesului investitional desfasurat. Acest sistem poarta numele lui Charles Ponzi, un imigrant italian care a „adus” principiul jocului piramidal in SUA si a reusit in anii 1920 sa pacaleasca peste 40.000 de americani. Sistemele piramidale au continuat sa existe din timp in timp in intreaga lume. In SUA, astfel de scheme, limitate ca numar al participantilor si sume puse in joc, se dezvolta in fiecare deceniu cel putin o data. In tarile emergente sarace (Columbia, Argentina, Coreea), ele apar frecvent pe fondul slabei educatii a investitorilor, dar si al disperarii dupa imbogatirea rapida. Dupa 1989, astfel de scheme piramidale au aparut si in tarile foste comuniste, iar la noi au intrat in memoria investitorilor drept „fenomenul Caritas”.

Interesant la scandalul Madoff este ca i-au cazut victime banci comerciale si de investitii de prima marime cu prezenta globala. Prin aceasta caracteristica, schema piramidala propusa de Madoff distruge mitul lipsei de educatie a investitorilor implicati si arata sursa adevarata a problemei: eterna lacomie fara margini, care genereaza ignorarea celor mai elementare elemente de risc in afaceri. Daca in cazul investitorilor individuali pierderile suferite afecteaza numai persoanele implicate, in cazul investitorilor institutionali banii pierduti sunt ai deponentilor sau actionarilor, dar la fel de important este faptul ca investitorii institutionali nu au dreptul sa faca investitii fara un studiu prealabil al riscurilor implicate si trebuie sa respecte un set de  norme clare in aceasta privinta. De buna seama, bancile in cauza nu au respectat aceste norme, iar persoane responsabile din acele banci si-au implicat institutiile financiare in afaceri dubioase fara nicio analiza temeinica. Mai mult, semnalele de alarma trase de cativa analisti au fost ignorate de „piata” care se afla angajata intr-o cursa nebuna dupa profituri cu orice risc. La o scara redusa, criza creditelor ipotecare a rulat din nou prin fata ochilor americanilor, pentru a le spune povestea lacomiei exagerate inca o data.

Studiile privind schemele piramidale tin mortis sa faca distinctia intre acestea si alte fenomene mai mult sau mai putin daunatoare prezente in economie: schemele de vanzare directa in sistem piramidal, cresterea exploziva a pietei de capital (bubble) sau chiar sistemul de pensii (mai exact, componenta acestuia prin care actualii pensionari sunt platiti din contributiile salariatilor). Desi componenta ilegala lipseste din toate celelalte instrumente financiare, efectele sistemului in sine pot fi la fel de daunatoare ca si in cazul unui joc piramidal.

Piata imobiliara din Romania a fost, mai mult decat piata de capital, afectata de o cursa tip „sistem Ponzi”: active ale caror valori puteau creste numai datorita cresterii economice a Romaniei si (eventual) din cauza unei supracereri - desi acest dezechilibru putea fi reglat in timp, fara a impune si o explozie de pret. Terenuri si imobile au fost supralicitate indiferent de conditiile fundamentale reale din economie, dar si fara legatura cu piata acestor active la nivel mondial! Rolul lui Charles Ponzi a fost preluat de numerosi speculatori imobiliari, ajutati cu larghete de un sistem bancar, si el in goana dupa profituri si cu cerinte minime de moralitate. Active imobiliare au fost cumparate la preturi exorbitante nu pentru „valoarea” lor, ci pentru a fi vandute mai tarziu cu profituri de 200%-300%. Evident, ca in orice schema Ponzi, acest „joc” se poticneste la un moment dat: atunci cand piata nu mai poate sustine cresterea numarului de jucatori care intra in schema piramidala ca sa asigure profiturile catre cei care ies din schema. Avantajul in cazul pietei imobiliare este ca cei pacaliti detin totusi activele (imobile si terenuri) pe care s-ar putea sa le vanda candva, pentru a-si acoperi o parte din pierdere. In schemele Ponzi traditionale, se recupereaza intre 30% si 50% din sumele investite de perdanti; ramane de vazut cat vor recupera investitorii lipsiti de noroc de pe piata imobiliara romaneasca.