Piata vest-europeana de servicii IT ar putea scadea anul acesta cu 0,6%, cifra revizuita in scadere cu un punct procentual de compania de analiza a pietei IDC, ca urmare a deteriorarii climatului economic. „Companiile isi regandesc principalele prioritati si au in vedere proiecte care asigura o recuperare imediata a investitiei in detrimentul proiectelor IT majore si se orienteaza, de asemenea, spre servicii de outsourcing pentru a-si diminua costurile”, apreciaza Laura Converso, manager de cercetare pentru software si servicii in cadrul IDC. Singurul segment de crestere este outsourcingul, care ar inregistra anul acesta un avans de 4,2%, , in timp ce serviciile conexe proiectelor vor scadea cu 3%, iar serviciile de training si suport cu 4,8%.