A inceput apocalipsa! Dezastrul loveste din nou! Catas­trofa nucleara! A inceput sfarsitul lumii! S-a terminat sfarsitul lumii! Razboi impotriva Libiei! Cam acestea au fost stirile din ultimele zile. Absolut normal, vestile bune nu se citesc. Gene­reaza audienta doar suferinta altuia, ni se pare „cool” sa vedem la nesfarsit replici seismice, nori radioactivi, masini lu­a­te de valuri uriase, rachete, avioane de lupta, tancuri distruse (ori in actiune), morti si raniti. Ba unii dintre noi se holbeaza la ecrane cu ochii cat cepele doar-doar or zari si ceva disparuti...

Bun, in toata nebunia asta a trecut neobservat un eveniment la fel de crucial pentru omenire si cu semnificatii adanci in istoria contemporana a Romaniei: Ziua Internatio­nala a Somnului! Mie mi s-a parut de-a dreptul inaltatoare aceasta sarbatoare, am uitat pana si de sfarsitul lumii, care s-a devansat pentru 2011 din cauza vremii nefavorabile din 2012. Apropo, oare de ce-i baga lumea in seama pe mayasi... nu au fost in stare sa prezica venirea spaniolilor si, implicit, pro­priul final, dar s-au bagat cu tupeu in a ghici distrugerea civilizatiei mondiale, 500 de ani mai tarziu.
Sa revenim, de „Ziua somnului” ar trebui sa fim liberi, sa nu muncim un minut. Evident, sa o petrecem in pat cu pla­puma peste ochi (inca e frig). Parca vad cum, legal si oficial, o tara intreaga emite un sforait universal catre cerul planetar, mai impresionant chiar decat norul radioactiv din spanacul japonezilor. Am zis „legal si oficial” pentru ca, daca e sa fim sinceri, asta „pulverizam” in eter zi de zi. Suntem dusi pe „ma­rile plaiuri ale vanatorii” cand vine vorba sa ne aparam drep­turile constitutionale ori cand se pune problema de vot (ala universal pentru care s-au batut ca fraierii stramosii nostri).  Pur si simplu am dormi in picioare chiar daca s-ar pune in discutie soarta sotziei (sotzului) personale. Nu ne clinteste nimic.

Suntem singura natie din UE ai carei reprezentanti nu demisioneaza, orice acuzatii li s-ar aduce. Suntem cei mai buni la construit infrastructura: sub 7 kilometri pe an. Cred ca si atunci cand se odihneste, melcul japonez are o viteza mai mare... Si ce? Putin ne pasa, noi ii dam inainte cu somnul de frumusete. Abia deschidem un ochi (stramb) cand aflam ca ne repatriem cetatenii din Japonia pe banii lor. „Caritatea nu se face pe bani publici.” Atunci, ma intreb daca ai nostri cetateni evacuati din Libia si-au platit calatoriile de placere catre Bucuresti? Fac aici o paranteza... nu inteleg de ce ar vrea cineva sa paraseasca „Tara Soarelui Rasare”, chiar radio­activa fiind, si sa vina intr-un loc cu atmosfera irespirabila?
Dincolo de toate acestea, altceva mi se pare insa extrem de tragic: si atunci cand dormim, visam ca ne e somn. Sforaiti romani?? Sforaim bine, Maria Ta!