Siveco Romania si-a extins echipa cu 380 de angajati de la inceputul anului, ajungand la 1.050, pe fondul implicarii companiei in mai multe proiecte interne si internationale. „Cresterea cu peste 50% a echipei este datorata numarului mare de proiecte interne si internationale pe care compania le desfasoara in Romania si in tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spatiul Comunitatii Statelor Independente”, se arata in comunicatul Siveco Romania. Intr-un top al angajarilor, cele mai multe posturi au fost ocupate de specialisti in domeniile e-learning, e-agriculture si Customized Application Development.  Siveco Romania este unul dintre cei mai mari producatori locali de solutii informatice pentru afaceri. Societatea a fost infiintata in anul 1992 de actionari romani. In anul 2003, actionar majoritar a devenit compania olandeza Siveco Netherlands BV.