Candidatul republican Mitt Romney la alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie din SUA ar fi câştigătorul primei dezbateri televizate cu principalul său adversar democratul Barack Obama, preşedintele în exerciţiu american care candidează pentru un al doilea mandat la Casa Albă, conform rezultatelor unui sondaj realizat de CNN împreună cu ORC International.


Aproape 67% dintre telespectatorii intervievaţi în cadrului unui sondaj telefonic l-au preferat pe Romney lui Obama în cadrul acestei prime dezbateri, menţionează site-ul de internet al canalului de televiziune amintit. Numai 25% dintre telespectatori i-au dat câştig de cauză lui Obama. Astfel, potrivit rezultatelor sondajului, 61% dintre persoanele chestionate au considerat că Obama s-a prezentat sub aşteptările lor, în timp ce 82% au apreciat că Romney a vorbit mai bine decât se aşteptau.

În acelaşi timp, 58% dintre intervievaţi au considerat că reprezentantul Partidului Republican s-a manifestat ca un lider puternic şi numai 37% au exprimat o opinie similară despre Obama. În plus, publicul spectator a remarcat că fostul guvernator de Massachusetts l-a atacat mai frecvent pe adversarul său. Sondajul telefonic a fost realizat pe un eşantion de 430 de persoane.

Prima dezbatere televizată ce a durat o oră şi jumătate dintre cei doi principali concurenţi la fotoliul de la Casa Albă s-a desfăşurat pe scena universităţii din Denver (Colorado). Principala temă a confruntării a fost economia, printre subiectele abordate figurând impozitele, sănătatea şi soarta guvernului federal.

Potrivit aprecierilor unor analişti americani, Romney a părut mult mai hotărât şi mai bine pregătit decât adversarul său. O nouă dezbatere televizată este programată pentru 16 octombrie la Hempstead (New York) între candidaţii pentru funcţia de vicepreşedinte - Joe Biden şi Paul Ryan.