Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a semnalat Institutiei prezidentiale, CSAT, primului ministru, Ministerului Economiei si Serviciului Roman de Informatii "situatia deosebit de grava, fara precedent si care se perpetueaza de peste 15 ani in Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termica din Municipiul Bucuresti".

Potrivit unui comunicat transmis de Primaria Municipiului Bucuresti, printre masurile viabile pentru rezolvarea acestei situatii se numara reconsiderarea contractului cadru dintre ELCEN si RADET impus de ANRE, aprobarea memorandumului care cuprinde reglementarea relatiilor contractuale intre RADET si ELCEN, inclusiv anularea penalitatilor pretinse de catre ELCEN municipalitatii, eventuala preluare de catre municipalitate a unitatilor de productie a energiei electrice si termice, respectiv CET SUD, CET VEST, CET Progresul si CET Grozavesti.

In opinia primarului general, acest fapt ar duce la eficientizarea si optimizarea sistemului energetic cu imediate consecinte pozitive pentru populatie si pentru bugetul municipiului Bucuresti.

In acelasi comunicat se afirma ca "aceasta situatie este determinata de procedurile abuzive si discretionare ale ELCEN si ale Autoritatii Nationale de Reglementare a Energiei (ANRE, n. red.)".

Conform aceleiasi surse, primarul general a atras atentia public, in repetate randuri, asupra situatiei create prin neplata penalitatilor „istorice”. Desi incepand cu anul 2008 s-au achitat peste 400 de milioane de lei, "situatia se perpetueaza prin comportamentul abuziv si discretionar al reprezentantilor ELCEN", mai sustine PMB.

Sorin Oprescu a supus de curand aprobarii CGMB o propunere de rezolvare a situatiei penalitatilor catre Guvern, demers ramas fara nici un rezultat, precizeaza comunicatul remis de PMB. "In aceste conditii, avand in vedere presiunile exercitate de ELCEN si amenintarile repetate de intrerupere a furnizarii energiei electrice catre RADET, primarul general a considerat necesar sa se adreseze institutiilor enumerate pentru a gasi cat mai rapid cea mai buna solutie, astfel incat populatia sa nu fie afectata in nici un fel.", se mentioneaza in comunicatul PMB.