Liderul deputaţilor liberali, Călin Popescu-Tăriceanu a spus sâmbătă că suspendarea şi referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu sunt rezultatul abordării politice, 'în afara Constituţiei' a rolului de preşedinte-jucător a acestuia ''care l-a epuizat complet în privinţa credibilităţii''.

'Preşedintele Băsescu s-a făcut remarcat printr-o formulă absolut inedită, care nu se regăseşte nicăieri în Constituţia României şi nici în constituţiile europene, aceea de preşedinte-jucător. Tocmai acest rol pe care el a vrut să-l joace l-a făcut, la finele anului 2011, să fie complet epuizat în privinţa credibilităţii lui în faţa partidelor, în faţa actorilor politici, în faţa cetăţenilor, de a putea rezolva criza politică în care România se afundase. Neînţelegând, neavând cultura politică necesară, Băsescu a făcut o alegere fundamental greşită', a spus Tăriceanu la şcoala de vară a Organizaţiei Femeilor Liberale.

El a adăugat că situaţia aceasta a fost privită în Occident cu indiferenţă, dar ea a dus în România la derapaje grave de la democraţie, la instituirea unui sistem de conducere unipersonal şi autoritar din partea preşedintelui.

'Lucrul acesta a făcut ca totul să ducă la criza majoră care a condus la suspendarea şi apoi la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu. Trebuie să fie foarte clar că acestea nu au fost simple capricii ale unor lideri politici ai USL. Această situaţie e rodul acestei abordări politice în afara Constituţiei pe care a avut-o Băsescu şi pe care, din păcate, Curtea Constituţională în loc să le cenzureze le-a încurajat şi a introdus norme noi care să întărească puterile preşedintelui', a mai arătat Tăriceanu, adăugând că în perioada următoare Constituţia trebuie modificată pentru a fi preîntâmpinate situaţii asemănătoare.