Vacanţele sunt întotdeauna prea scurte, mai mereu se lasă îndelung aşteptate, iar lumea este mult prea mare şi frumoasă ca să o vedem doar o dată sau de două ori pe an. Astfel, după ce multă vreme au fost clienţi fideli pentru pachetele de vacanţe all-inclusive, în ultimii ani, românii au descoperit un alt fel de turism – evadările de weekend în capitalele europene, măcar o dată la două luni. Dar unde mergem atunci când vrem să ne rupem câteva zile de agitaţia oraşului în care trăim?

„În alt oraş”, ar fi răspunsul agenţiilor de turism care promovează de ani buni vacanţele de tip city break. Adică două, trei sau patru zile petrecute într-un spaţiu urban, dar departe de tot ce ne aduce aminte de munca pe care am lăsat-o la birou, de facturile pe care le avem de plătit sau de cumpărăturile pe care nu le-am făcut încă. City break-urile par, astfel, ocazia perfectă de a fugi de problemele care apar zi de zi, iar, de cele mai multe ori, des¬coperirea unui oraş nou echivalează cu o gură de oxigen care poate încărca bateriile pentru o perioadă mai lungă de timp. Astfel de evadări nici nu ar trebui să coste foarte mult, de vreme ce destinaţiile cele mai căutate sunt relativ aproape de România.

Roma

Toate drumurile duc la Roma. Şi majoritatea city break-urilor la fel. Supranumită „Cetatea Eternă” sau „Oraşul celor şapte coline”, Roma este impregnată de urmele istoriei care se regăsesc în tot oraşul. Colosseumul, Piazza Navona, Forumul Roman, unde se găseşte şi Columna lui Traian, sau Castelul Sant Angelo sunt câteva dintre locurile care fas¬cinează sutele de mii turişti ce aleg să petreacă un weekend în Cetatea Eternă. O escapadă la Roma nu poate fi completă fără o vizită la Fontana di Trevi, devenită celebră după ce Anita Ekberg apare plonjând în ea în filmul La dolce vita, realizat de Federico Felinni, şi în apele căreia se spune că, dacă arunci o monedă, te vei întoarce, cu siguranță, în capitala Italiei. Desigur, de numele Romei se leagă şi operele lui Michelangelo care pot fi admirate şi în micul stat Vatican. În Basilica San Piedro se găseşte „ La Pieta”, iar în Capela Sixtină poate fi admirată pictura de pe tavan, considerată opera cea mai importantă a lui Michelangelo. O minivacanţă la Roma porneşte de la aproximativ 200 de euro de persoană pentru trei nopţi de cazare la un ho¬tel de trei stele, cu mic dejun inclus şi transport cu avionul.

Viena


La numai o oră şi jumătate distanţă de zbor faţă de Bucureşti, capitala Austriei este destinaţia perfectă pentru iubitorii de cultură. Oraşul are peste 100 de muzee de vizitat, iar cele mai importante sunt reunite în Museums Quartier (Cartierul muzeelor). Sigur, o atracţie este şi catedrala Stephansdom, una dintre cele mai frumoase construcţii de artă gotică, dar şi Hofburg, reşedinţa Casei de Habsburg. Viena este oraşul muzicii, iar mari compozitori precum Strauss, Mozart, Haydn, Brahms sau Schubert au compus şi au trăit în capitala fostului Imperiu Habsburgic. Amatorii de distracţii pot merge însă în Prater, un parc imens, care are în centru o roată panoramică uriaşă, de 65 de metri, de unde poate fi admirată Viena în întreaga ei splendoare. Trei nopţi la Viena, la un hotel de trei stele cu mic dejun inclus şi cu transportul cu avionul asigurat, pleacă de la 255 de euro de persoană.

Istanbul

Aproape de atins din România, cu maşina sau cu avionul, Istanbul poate fi destinaţia ideală pentru un sfârşit de săptămână relaxant. Pentru că se întinde pe două continente, trei zile nu ajung decât pentru a vedea o mică parte din oraşul care îmbină Europa şi Asia, vechiul cu modernul şi religia cu laicismul. Pe lângă Marele Bazar, plin de chilipiruri, Turnul Gala¬ta, Moscheea Albastră sau Sfânta Sofia, biserica transformată de otomani în moschee, iubitorii de inedit se pot bucura de unul dintre hamamurile care datează din secolul al XV-lea, sau pot savura un ceai turcesc la bordul unui vaporaş care face turul Bosforului. Costul unei astfel de deplasări porneşte de la 260 de euro de persoană pentru trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele şi bilet de avion inclus.

Barcelona

Capitala regiunii catalane pare că nu doarme niciodată. De la arhitectura lui Antoni Gaudi, cu celebra Sagrada Familia, catedrala impunătoare care nu este gata nici în zilele noastre, deşi se lucrează la ea de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu Casa Milà (La Pedrera), la parcul Guell, Palatul Muzicii şi concertele de muzică salsa improvizate pe la colţuri de străzi, Barcelona oferă vizitatorilor o gamă întreagă de atracţii. Una dintre ele este şi croaziera pe Mediterana, iar pasionaţii de navigaţie pot merge la Muzeul Maritim. Seara vă puteţi relaxa la Fântâna Magică, unde apa se mişcă în ritmul muzicii sau puteţi sta la un pahar de sangria, ascultând numeroasele concerte din parcurile capitalei Cataloniei. O escapadă la Barcelona porneşte de la 320 de euro pentru trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele cu mic dejun, bilet de avion şi taxele de aeroport incluse.

Paris

Centrul rafinamentului şi al bunului gust, Oraşul Luminilor este o destinaţie foarte bună pentru cei care iubesc cultura, arhitectura, dar şi deliciile culinare. O plimbare pe Sena sau în minunatele grădini ale capitalei Franţei, o vizită la Arcul de Triumf sau la Catedrala Notre Dame sunt puncte care nu trebuie să lipsească din itinerar. În plus, dacă doriţi pur şi simplu un moment de respiro, Montmartre este cartierul prefect pentru a admira străduţele pitoreşti şi cafenelele tipice, iar dacă preferaţi înlăţimile, atunci soluţia ideală ar fi să urcaţi în vârful Turnului Eiffel pentru a admira panorama Oraşului Luminilor. Costul unei astfel de ieşiri porneşte, pentru luna iulie, de la 285 de euro de persoană pentru cazare trei nopţi la un hotel de trei stele, cu mic dejun, transport cu avionul şi taxele de aeroport incluse. În vârf de sezon estival, în luna august adică, la un hotel de patru sau de cinci stele, preţul sejurului cu transport inclus poate ajunge însă şi la 500 de euro.

Lisabona

Recent intrată în circuitul oraşelor unde se poate merge într-un city break, capitala Portugaliei este sinonimă cu relaxarea. Situată pe coasta de vest a ţării, este scăldată de apele oceanului Atlantic, oferind toate premisele pentru a te deconecta de la problemele cotidiene, la un pahar de vin de Porto şi ascultând celebrele fado-uri care răsună în toate localurile. Cei care ajung la Lisabona ar trebui să nu rateze cele două edificii înscrise în patrimoniul cultural mondial UNESCO - mănăstirea Jeronimos, locul unde a fost înmormântat Vasco da Gama şi Turnul Belem, fortăreaţă construită în stilul goticului portughez, în secolul al XVI-lea, unul dintre simbolurile Lisabonei. Pentru un city break în capitala Portugaliei preţurile pornesc de la 350 de euro de persoană pentru trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele cu mic dejun inclus şi transportul cu avionul şi taxele de aeroport asigurate.

Praga


Printre cele mai îndrăgite destinaţii ale pasionaţilor de călătorie autohtoni este capitala Republicii Cehe, Praga. După mai bine de douăzeci de ani de la căderea comunismului, oraşul unde a avut loc „revoluţia de catifea” încă îi fascinează pe mulţi dintre cei care vor să îi descopere secretele. Combinând istoria şi arhitectura, capitala Cehiei, supranumită şi „Oraşul de Aur” sau „Oraşul celor 100 de turnuri”, are multe de oferit turiştilor. Castelul Praga, Podul Carol, mai tot timpul plin de muzicanţi, pictori sau vânzători de tot felul, Catedrala Sf. Vitus, una dintre cele mai mari din Cehia, unde sunt înhumaţi regii cehi şi unde se află bijuteriile coroanei, sunt câteva dintre locurile care nu ar trebui ratate într-o evadare la Praga. În plus, ţinând cont de faptul că Cehia este pe primul loc în lume la consumul de bere pe cap de locuitor, cei care vor doar să simtă pulsul oraşului pot încerca una dintre faimoasele beri locale. Un city break în Praga porneşte de la 300 de euro de persoană pentru trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun, şi include transportul cu avionul şi taxele de aeroport.