Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu trimite scrisoarea de intenţie Parlamentului, dacă nu se respectă anumite condiţii, informează Antena 3.

Mai exact, preşedintele cere respectarea deficitului bugetar.

"Sunteţi aproape de terminarea misiunii, după cum am înţeles. Şi aş vrea să ştiu cum e imaginea de ansamblu acum. Aşa cum am discutat cu ministrul de Finanţe, elementul cheie legat de plăţile pe care trebuie să le faceţi în perioada următoare trebuie să rămână la stadiul de a nu afecta deficitele structurale ale fondului de asigurări de sănătate şi ale fondului de pensii. Este elementul esenţial din punctul meu de vedere. Nu voi trimite scrisoarea Parlamentului dacă acest principiu nu va fi respectat", a afirmat Băsescu la începutul discuţiei cu delegaţia FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, potrivit Mediafax.


Preşedintele Traian Băsescu a primit duminică, la ora 11:00, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, informează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a mai avut o întâlnire cu delegaţia FMI, BM şi CE pe 26 aprilie, prilej cu care s-a discutat şi despre perspectiva creşterii salariilor în sectorul public.

În cadrul discuţiilor de la acea dată dintre şeful statului şi delegaţia comună a FMI, BM şi CE a fost subliniată importanţa respectării de către România a obiectivelor şi măsurilor stabilite în cadrul Acordului de Asistenţă Financiară Internaţională Multilaterală.

Cu prilejul întâlnirii de la Palatul Cotroceni au fost discutate principalele obiective ale acestei misiuni, luându-se în considerare perspectiva situaţiei macroeconomice a României şi stadiul implementării de reforme structurale menite să contribuie la creşterea economică şi sporirea competitivităţii.

Misiunea comună a FMI, BM şi CE se află la cea de-a cincea evaluare a Acordului stand-by, care este în derulare cu autorităţile române.