Potrivit unui raport al BP, Turcia se află printre naţiunile unde consumul de gaz a crescut exponenţial – numai în 2011 a fost înregistrată o creştere de 9,2 procente, potrivit cotidianului turc Hurriyet Daily News.

Ankara consumă 1 la sută din energia totală la nivel mondial şi 1,4 din gazul natural, conform datelor raportului anual al BP, citat de jurnaliştii turci. Consumul de energie la nivelul întregii ţări a crescut cu 9,2 procente anul trecut faţă de 2010, în timp ce consumul de petrol a crecut cu 5,8 procente până la 32 de milioane de tone, ceea ce echivalează cu 0,8 procente din consumul la nivel global, potrivit aceluiaşi raport.

Statele Unite au consumat 833,6 milioane de tone de petrol anul trecut, aproximativ 20,5 procente din consumul la nivel mondial, în timp ce China s-a aflat pe locul al doilea, cu 461,8 milioane de tone.

Turcia a avut cea de-a treia cea mai mare creştere de consum al gazului natural din lume, fiind întrecută numai de Grecia şi de China, potrivit datelor agenţiei de ştiri Anatolia. Gazul natural este folosit în Turcia pentru producerea unei mari părţi din electricitatea ţării.

Consumul de gaz al Turciei a ajuns anul trecut la 45,7 miliarde de metri cubi. Ankara este dependentă de Rusia, Iran şi Irak în ceea ce priveşte gazul şi petrolul. Economia ţării a înregistrat o creştere de 8,5 procente anul trecut, ceea ce a dus în mod automat o creştere a consumului de energie.

„2011 a fost un an plin de evenimente în ceea ce priveşte energia la nivel mondial”, a spus directorul executiv al BP Group, Bub Dudley. De altfel, consumul de energie la nivel mondial a crescut cu 2,5 procente anul trecut, cu mult sub creşterea din 2010 care a fost de 5,1 procente.