Intr-o harmalaie politica de nu mai intelegi nimic, UDMR a reusit sa faca liniste. Cel putin pentru moment. Mult asteptata reforma administrativa fara de care Romania n-ar mai fi putut trai niciun moment - dupa cum spuneau mai-marii tarii - se amana pana dupa alegerile parlamentare, deci candva prin 2013. Daca facem abstractie de faptul ca maghiarii au interese punctuale si temeinic construite pentru permanenta sporire a drepturilor mino­ritatii lor, am putea spune ca decizia de acum este benefica. Pur si simplu s-au linistit putin apele si se mai poate respira fara sa ne incruntam romani la maghiari, PDL-isti la USL-isti si Traian Basescu la toata lumea.

Acum nu cred nici ca UDMR-istii merita cinstiti ca eroi ai zilei. Pur si simplu proiectele lor nu s-au potrivit cu cele ale presedintelui si, cu forta celor 8% din Parlament, au facut regulile. Dorinta lor ar fi fost sa lipeasca Harghita si Covasna cu Mures, si apoi sa formeze un culoar pana la iesirea spre Ungaria. In afara orgoliilor etnice, ma­ghiarii realizau astfel si o cuplare la o locomotiva economica, intrucat regiunea Har-Cov este de caruta rau de tot. Planul PDL parea chiar mai generos pentru maghiari. Regiunea Centru ar fi cuprins cele trei judete favorite ale UDMR, dar si Brasov, Alba si Sibiu. Regiunea Centru ar fi fost astfel cea mai bogata dupa Bucu­resti, cu locomotiva la Brasov. Or, exact asta era problema UDMR. Maghiarii ar fi depins de Brasov, o zona limitrofa, dar asupra careia UDMR nu are nicio influenta. Muresul, desi mai slabut economic decat Brasovul, ar putea fi controlat de maghiari prin parghii politice, desi ei sunt minoritari in judet. In logica aceasta, evident ca propunerea lui Traian Basescu de a lasa de sine statatoare Harghita si Covasna era de ras pentru UDMR. Ramaneau maghiarii cu maghiarii, dar isi adunau si saraciile, nu capatau niciun plus economic. E de urmarit care va fi compromisul final pe care il va face UDMR, dar cu siguranta nu va fi in zona intereselor economice ale minoritatii maghiare.

Este de remarcat cum UDMR a inceput sa joace politic si in spatiul economic, in interesul maghiarilor, nu numai al baronilor lor. Desi UDMR este practic la guvernare, intr-un fel sau altul si cu mici pauze, incepand cu 1996, arealul sau electoral a cunoscut cea mai mica prosperitate in acest rastimp. Alegatorii maghiari reclama acest insucces conducatorilor lor.