UGL Limited (ASX: UGL) a anunțat astăzi că divizia sa de servicii imobiliare, care cuprinde UGL Services (incluzând operațiunile Unicco, Equis și Premas) și DTZ vor fi reunite sub un singur brand global - DTZ a UGL Company. 

Începând cu data de 5 decembrie 2011, când UGL a achiziționat operațiunile companiei globale de real estate DTZ Holdings plc, cele două firme au funcționat sub numele UGL Services și DTZ. Achiziția DTZ a transformat divizia de servicii imobiliare a UGL într-unul dintre cei mai mari furnizori de servicii imobiliare integrate și complete (end-to-end) din lume, care operează în toate zonele geografice cheie, având un venit anual de 2 miliarde de dolari.

„Noul brand unic reprezintă o piatră de temelie în implementarea strategiei noastre pentru serviciile de real estate și reflectă crearea unei companii globale, pe deplin integrate, având o platformă unică ce va schimba lumea serviciilor imobiliare, declara Richard Leupen, Director General și CEO al UGL. Acesta spune ca păstrarea denumirii (DTZ) recunoaște puterea brand-ului DTZ, un brand de referință în domeniul serviciilor de real estate având o istorie încă din anul 1784, și capitalizează recunoașterea la scară largă a capacităților de specialist ale DTZ. Prin alăturarea numelui DTZ la identitatea corporate UGL, noul brand beneficiază de puterea financiară a grupului UGL și reflectă expertiza de lider a companiei în ceea ce privește serviciile integrate de facility management.”

DTZ va continua să aibă sediul principal în Los Angeles, SUA, fiind condus de Robert Shibuya, Președintele Grupului.