Bugetul de anul acesta nu este prea mult „emanatia” doc­tri­nei economice a vre­unui par­tid sau coalitii. Mai degraba as spune ca este un docu­ment tehnic, intocmit ca intotdeauna in ultimele doua decenii de o mana de specialisti din umbra, de la Minis­terul de Finante, pe baza discutiilor purtate si a acorduri­lor semnate cu institutiile financiare internationale - iar aceasta este, para­doxal, vestea buna.

Dupa toate standardele pe care mi le imaginam, anul 2010 trebuia sa fi scapat de sub spectrul politicii. Miza alegerilor prezi­den­tiale s-a spulberat la finalul anului 2009, dupa ce timp de trei ani Romania a avut parte de perioade electorale agitate, atat alegeri locale, cat si parlamentare nationale si europene. Cu toate acestea, politicul pare sa ne insoteasca si in perioada urmatoare, chiar daca in urmatorii trei ani nu sunt programate alte alegeri.

Mai mult, parlamentarii au evitat cu eleganta peri­co­lul alegerilor anticipate - sau mai degraba al pierderii propriului loc in Parlament, care asi­gura prosperitate si influenta - votand un guvern nu foarte diferit de cel pe care l-au demis cu cateva luni inainte. Urmatorul pas important pe „ordinea de zi” este discutarea si evident apro­barea bugetului pentru anul 2010.

Din fericire, bugetul de anul acesta nu este prea mult „emanatia” doctrinei economice a vreunui partid sau coalitii. Mai degraba as spune ca este un document tehnic, intocmit ca intotdeauna in ultimele doua decenii de o mana de specialisti (in adevaratul sens al cuvantului) din umbra, de la Ministerul de Finante, pe baza discutiilor purtate si a acordurilor semnate cu institutiile financiare internationale - iar aceasta este, paradoxal, vestea buna... Spun „din um­bra” atunci cand ma refer la colectivul respectiv pentru ca, desi numele lor sunt cunoscute atat cercurilor politice, cat si analistilor, ei sunt tehnicieni adevarati, independenti politic si care totusi nu au fost indepartati de nicio conducere politica pana acum (desi au fost presiuni intense la un moment dat in acest sens). In consecinta, acest buget raspunde constran­gerilor impuse de FMI asa cum poate: pe alo­curi prin masuri clare de reducere de cheltuieli, prin incercari disperate de a majora veniturile, dar si prin „rotunjirea” cifrelor in asa fel incat „sa iasa” la calcul. Cum deficitul trebuia sa fie sub 6%, el a fost calculat la 5,9%, in mare ma­sura pe seama optimismului privind cresterea economica din acest an, prognozata la 1,3%, in opinia mea cu mult peste posibilitatile reale ale tarii (pe care le estimez la +0,5% in varianta optimista si la -0,5% in varianta pesimista).

A doua veste buna privind bugetul este totusi o decizie politica: aceea de a nu modifica nici ca principiu, nici ca valoare cota unica de impozitare la 16% si nici nivelul TVA. Prin aceste masuri se asigura coerenta politicilor fiscale (o pasare rara in istoria de 20 de ani postco­munisti), dar se afirma si decizia Guvernului de a incerca sa ajute economia sa iasa din criza, in detrimentul „carpirii” bugetului din banii populatiei si ai companiilor.

O viziune mai degraba liberala (desigur, in limitele impuse de acordul cu FMI, fara posi­bilitati de a injecta sume importante de la buget in economie) care ar putea scurta perioada pana la iesirea din criza economica a Romaniei la sase luni, fata de cele noua pe care le prog­nozam eu. Pana la urma, pastrarea cotelor de im­pozitare actuale reprezinta mai degraba o continuare a politicilor in uz, decat o relaxare fiscala. Cu toate acestea, determinarea de a evita o constrangere suplimentara asupra eco­no­miei in perioada urmatoare este de laudat.

Totusi, pentru ca trebuie sa existe si un „din pacate”, el urmeaza in continuare. Vestile mai putin bune legate de bugetul pentru anul 2010 se leaga de amanarea programelor de investitii atat de necesare Romaniei si de costurile socia­le ale programului de austeritate deter­mi­nat de inscrierea in deficitul bugetar agreat cu FMI. Guvernul trebuia sa aleaga o cale de mijloc intre reducerea investitiilor, respectiv diminua­rea cheltuielilor salariale in sectorul public, plus plafonarea ajutoarelor sociale si a pensiilor la niveluri sustenabile pe termen scurt (pentru ca, pe termen lung, sistemul de pensii si ajutoare de stat nu este sustenabil in niciun caz). Asadar, a fost planificata pentru primul semes­tru din 2010 o reducere drastica a numarului de angajati din sectorul public si, in viziunea op­ti­mista a Guvernului, acesti someri vor fi asi­milati de catre sistemul privat in a doua parte a anului.

Un scenariu greu plauzibil, cata vreme majoritatea celor care lucreaza la stat nu pot face obiectul unei reconversii profesionale instantanee, iar viteza de creare a noi locuri de munca in sectorul privat va fi redusa pe parcursul anului 2010 chiar daca Romania va iesi din criza suficient de repede (fapt de care ma indoiesc).
Fata de masura concedierilor importante ce ar trebui sa aiba loc, reactiile din partea sindicatelor, presiunile politice si traficul de interese nu vor intarzia sa apara in saptamanile si in lunile urmatoare: sectorul public - in special la nivelul administratiei centrale si locale - este sufocat de clientii politici si rudele de tot felul ale liderilor locali si centrali.

Probabil ca, pana la urma, reformarea statului pe toate nivelurile se va opri undeva pe la jumatate, lasand ca restul de economii la buget sa fie obtinute prin reducerea investitiilor...

Acesta va fi compromisul major al fragilei majoritati de la guvernare, pentru a evita o noua criza politica. Un compromis care va amaneta ca intotdeauna viitorul tuturor pentru binele de moment al catorva.