Un tablou al pictorului Roy Lichtenstein, reprezentant al curentului pop-art, a fost redat proprietarilor săi, la 42 de ani de la dispariţia lui şi după numeroase peripeţii, au anunţat autorităţile judiciare din New York şi poliţia federală americană (FBI), informează AFP.


Tabloul "Electric Cord", realizat în 1961 şi evaluat în prezent la patru milioane de dolari, a fost cumpărat de Leo Castelli, proprietarul unei galerii de artă, la puţin timp după ce a fost creat. Acesta l-a trimis în ianuarie 1970 unui restaurator, Daniel Goldreyer.

Tabloul, a cărui urmă a fost pierdută de atunci, a reapărut în iulie în depozitul Hayes Storage Facility din New York. Potrivit anchetatorilor americani, directorul depozitului a spus că a primit tabloul de la galeria Quinta din Bogota din Columbia, ai cărei reprezentanţi au precizat, la rândul lor, că l-au primit din mâinile văduvei lui Daniel Goldreyer, Sally Goldreyer.

Sally Goldreyer a declarat că atelierul soţului ei, decedat în 2009, a fost curăţat după moartea acestuia. Cu acea ocazie, conţinutul unei cutii ce aparţinea unui angajat, Ben Dolinsky, a fost împachetat şi expediat unui "prieten". După trei ani, acel "prieten" i-a cerut văduvei restauratorului să vândă tabloul în numele lui. Pânza a fost depusă într-o galerie de artă din Columbia, dar, potrivit spuselor lui Sally Goldreyer, aceasta s-a oferit să plătească suma necesară, după ce a aflat că opera de artă era dată dispărută.

Un acord a fost încheiat cu justiţia americană pentru ca Sally Goldreyer să renunţe la drepturile sale asupra tabloului, iar pictura a fost redată, marţi, în cadrul unei ceremonii oficiale, văduvei lui Leo Castelli, Barbara Bertozzi Castelli. Pictorul Roy Licthenstein (1923 - 1997) este un exponent de seamă al curentului pop-art american. Prima expoziţie retrospectivă majoră a operelor sale este organizată în aceste zile la Washington.