Cancelarul german, Angela Merkel, si presedintele rus, Dmitri Medvedev, vor lansa gazoductul Nord Stream, unul dintre „proiectele de suflet” ale premierului Vladimir Putin.

Pe toata durata celor doua mandate prezidentiale, Vladimir Putin, a depus eforturi sustinute pentru promovarea proiectului Nord Stream, magistrala de transport al gazelor naturale din Rusia in Germania prin Marea Baltica. Daca Putin l-a dus la bun sfarsit, onoarea de a inaugura acest gazoduct ii revine insa presedintelui Dmitri Medvedev. In acest scop seful statului rus se va deplasa in orasul german Lubmin, unde conducta iese din Marea Baltica. Tot aici vor veni cancelarul Merkel, premierii Olandei Mark Rutte si Frantei, Francois Fillon.

Gazoductul Nord Stream porneste face legatura intre orasele rus Vyborg si german, Greifswald. Magistrala traverseaza apele teritoriale si zonele economice exclusive ale Danemarcei, Suediei, Finlandei, Rusiei si Germaniei. Sistemul cuprinde doua conducte cu o lungime totala de 1.220 km si o capacitate anuala de 27,5 miliarde mc de gaz fiecare. Al doilea tronson va intra in functiune in 2012. Operatorul proiectului, Nord Stream AG este detinut de Gazprom (51%), grupurile germane Wintershall Holding si E.ON Ruhrgas (15,5% fiecare), companiile olandeza Gasunie si franceza GDF Suez (9% fiecare).