UPDATE 19:30  Un număr de 27 de pasageri au fost răniţi în urma accidentului de autocar produs duminică în apropiere de vama arădeană Nădlac, 26 dintre aceştia fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Arad, iar unul primind îngrijiri la faţa locului, potrivit Antena 3.
    
Managerul Spitalului Judeţean Arad, Teodora Olariu, a declarat pentru Mediafax că la Unitatea de Primire Urgenţe au ajuns 26 de răniţi, în timp ce unul a primit îngrijiri la locul accidentului.
    
"Toţi pacienţii sosiţi sunt stabili hemodinamic, iar vieţile nu le sunt puse în pericol. Primesc tratament şi continuăm investigaţiile medicale. În gerenal, rănile suferite sunt traumatisme toracice, craniene şi fracturi", a declarat Olariu.
    
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat că în autocar se aflau 42 de pasageri şi trei şoferi. 

Între pasageri erau un bebeluş şi un copil de nouă ani, care nu au păţit nimic. Dintre şoferi, doar cel care conducea în momentul accidentului a fost rănit şi transportat la spital.
    
"Pasagerii care nu sunt răniţi au fost preluaţi de un alt autocar şi aşteaptă plecarea spre destinaţii, care sunt mai multe localităţi din ţară", a declarat, la rândul său, şeful Poliţiei Nădlac, Ştefan Troiac.
    
Circulaţia în zona accidentului este blocată în continuare, traficul fiind rederecţionat pe drumul judeţean care trece prin comuna Şeitin.


UPDATE Managerul Spitalului Judeţean Arad, Teodora Olariu, a declarat că la Unitatea de Primire Urgenţe au ajuns 26 de răniţi, în timp ce unul a primit îngrijiri la locul accidentului.

"Toţi pacienţii sosiţi sunt stabili hemodinamic, iar vieţile nu le sunt puse în pericol. Primesc tratament şi continuăm investigaţiile medicale. În general, rănile suferite sunt traumatisme toracice, craniene şi fracturi", a declarat Olariu.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat că în autocar se aflau 42 de pasageri şi trei şoferi.

Între pasageri erau un bebeluş şi un copil de nouă ani, care nu au păţit nimic. Dintre şoferi, doar cel care conducea în momentul accidentului a fost rănit şi transportat la spital.

"Pasagerii care nu sunt răniţi au fost preluaţi de un alt autocar şi aşteaptă plecarea spre destinaţii, care sunt mai multe localităţi din ţară", a declarat, la rândul său, şeful Poliţiei Nădlac, Ştefan Troiac.

UPDATE 17:00 - O persoană a murit în urma accidentului, au precizat reprezentanţi ai Poliţiei Judeţene Arad, după ce iniţial au anunţat că ar fi fost vorba despre două decese.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat că un pasager din autocar a murit, fiind vorba de o femeie, în timp ce numărul răniţilor este de aproximativ 22.

"Informaţiile primite iniţial de pe teren de la colegi au fost eronate. Până acum a fost declarat un deces, o pasageră", a declarat Lorena Radu.

Referitor la cauzele accidentului, Lorena Radu a declarat că "şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum alunecos" şi a intrat în derapaj într-o curbă, autocarul răsturnându-se pe marginea drumului.

Pasagerii care nu au fost răniţi sunt în continuare la faţa locului, urmând să fie preluaţi de un alt autocar pentru a fi duşi la destinaţii.

Poliţiştii afirmă că aceştia urmau să ajungă în alte judeţe ale ţării.

Pasagerii erau turişti români şi se întorceau din vacanţă, din Olanda, a declarat primarul oraşului Nădlac,
Vasile Ciceac.

Din cauza numărului mare de persoane rănite, conducerea Spitalului Judeţean Arad a chemat medici de acasă.

"Am solicitat toţi medicii de urgenţă de acasă, am dublat gărzile pe blocul operator şi serviciul de urgenţă. Aşteptăm răniţii, care sunt pe drum", a declarat directorul Spitalului Judeţean Arad, Teodora Olariu.

Conform sursei citate, medicii de pe ambulanţe au raportat că răniţii au suferit fracturi deschise şi traumatisme craniene şi ale organelor interne, cel puţin doi pasageri fiind în stare grav.



UPDATE Un autocar cu zeci de pasageri s-a răsturnat, duminică după-amiază, în apropiere de vama arădeană Nădlac, martorii spunând că există mai mulţi morţi şi răniţi, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje SMURD şi poliţişti, potrivit
Mediafax.

O femeie
în vârstă de 40 de ani a murit. Mai mulţi pasageri au fost răniţi. Accidentul s-a produs la 13 km de localiatea Nădlac.

Martorii în trafic au anunţat la 112 că un autocar cu zeci de pasageri s-a răsturnat pe DN 7, în apropiere de vama arădeană Nădlac, existând mai mulţi morţi şi răniţi.

Reporterul
Antena 3, Daciana Cordoş, a relatat că este vorba despre un autocar de linie în care se aflau 42 de pasageri. 

Reprezentantul Infotrafic, Cătălin Bocai, a declarat în direct, la Antena 3, că şoferul autocarului a pierdut controlul volanului într-o curbă şi a produs accidentul. 

La faţa locului s-au deplasat aproximativ 15 ambulanţe, cinci echipaje SMURD şi echipaje de descarcerare.

Răniţii vor fi duşi la Spitalul Judeţean Arad.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Arad, la locul accidentului a fost solicitat să intervină un elicopter SMURD care să transporte doi răniţi aflaţi în stare gravă.


Traficul în zona în care s-a răsturnat autocarul este blocat.