Pe masura ce, pe fondul crizei datoriei din Europa si SUA, aurul se scumpeste vertiginos pe piata mondiala, cresc ambitiile unor tari in legatura cu metalul galben. Astfel, Romania si-a reamintit de Tezaurul sau, incredintat spre pastrare Imperiului rus in decembrie 1916. E adevarat, Bucurestiul nu mai vrea neaparat lingouri de aur si s-a multumi cu o compensatie financiara in valoare de 2 miliarde de euro.

Citeste si Problema Tezaurului: Rusia cere Romaniei sa nu agite trecutul

Asa scria, in septembrie anul trecut, Fiodor Lukianov, unul dintre cei mai respectati analisti de politica externa ai Rusiei. Un articol care merita reluat acum, dupa ce APCE a cerut Moscovei sa reia negocierile cu autoritatile romane in vederea restituirii Tezaurului, pentru a cunoaste care este parerea comentatorilor rusi si cum interpreteaza ei aceasta problema. Deci, ce scria Fiodor Lukianov acum un an in articolul sau intitulat „Va restitui Kremlinul Tezaurul Romaniei?”

„In noiembrie 1916, Bucurestiul a decis sa trimita cat mai departe de linia frontului rezervele sale de aur (in total 70 de tone) si bijuteriile regale. A fost aleasa Moscova. Un mare rol in aceasta optiune l-a jucat faptul ca sotia regelui Romaniei, Ferdinand I, regina Maria era ruda cu imparatul Rusiei, Nikolai al II-lea. La acea data, nimeni nu credea in revolutii. De aceea, mutarea aurului nu a intampinat nici un refuz. Zis si facut. In baza unui acord cu Rusia si cu aprobarea ministrului de finante Antonescu, Romania a trimis in decembrie 1916 o intreaga garnitura de tren formata din 17 vagoane cu rezervele de aur ale Bancii Nationale.

Esalonul de aur a ajuns la Moscova exact in zilele in care in Rusia incepea Revolutia din februarie, care a dat jos dinastia Romanov. Tezaurul a fost depus spre pastrare in Palatul armelor din Kremlin. Convingandu-se ca prima livrare s-a derulat fara probleme, romanii au inceput sa pregateasca al doilea transport cu valori. Povestea acestui al doilea tren este un adevarat roman detectiv.

Potrivit istoricilor care s-au ocupat de aceasta chestiune si potrivit documentelor de arhiva, pregatirile pentru al doilea esalon s-au intins pana la mijlocul anului 1917. Cu alte cuvinte, totul a inceput sub Nikolai al II-lea si s-a incheiat cand la conducerea Rusiei se afla deja Guvernul provizoriu”, explica Lukianov.

Din documentele oficiale reiese ca spre Moscova au plecat 168 de lazi cu aur si diferite titluri de stat, plus alte 162 de lazi cu arhiva Bancii nationale a Romaniei si alte valori. Se mai aflau, de asemenea, numeroase exponate de muzeu, tablouri semnate de artisti de renume, carti. „Mai exista informatii – iar aici exista cateva versiuni contradictorii – care afirma ca al doilea tren a pornit spre Moscova din Chisinau la inceputul lunii august 1917. Intreaga incarcatura a fost evaluata la cateva miliarde de dolari, la cursul actual. Plecarea a fost anuntata telegrafic, prin mesaj cifrat, adresat Guvernului provizoriu, aflat in bune relatii cu Romania. De aici incepe misterul, cu multe intrebari ramase si azi fara raspuns”, mentioneaza autorul.

Cu o oarecare intarziere, trenul a ajuns, intr-un final, la Moscova, fara insa ca devierea de la graficul orar sa trezeasca suspiciuni: era vreme de razboi, se putea intampla orice, continua analistul rus. Dar, scrie mai departe Lukianov, in timpul descarcarii la Moscova, una dintre lazi a cazut si s-a spart pe peronul garii. Cei prezinti au vazut cu stupoare printre stinghii de lemn si ghemotoace de hartie, in locul lingourilor de aur cu stampila Bancii nationale a Romaniei pe peron s-au imprastiat cutii metalice cu conserve de provenienta necunoscuta". (Potrivit documentelor romanesti, trenul a ajuns la timp, incarcatura a fost inventariata si sigilata, apoi depozitata in acelasi Palat al armelor din Kremlin. n.r.)

„Unde este aurul?”, a soptit printre dinti emisarul Guvernului provizoriu. Nu i-a raspuns insa nimeni, isi continua povestea comentatorul rus. "Necunoscuta ramane inclusiv soarta multora dintre cei care au insotit Tezaurul. Se stie ca la Moscova a fost verificat intreg transportul: absolut toate valorile, adica aurul, tablourile, cartile, titlurile de stat si altele, disparusera fara urma, de parca s-ar fi evaporat de la Chisinau la Moscova. Kerenski a fost imediat informat". Vestea l-a socat, afirma Lukianov. "Cunoscutul Boris Savinkov, reprezentant al partidului revolutionarilor si colaborator cu Guvernul provizoriu, a fost invitat sa clarifice lucrurile. In toamna lui 1917 Savinkov ar fi reusit sa afla ca pretioasa incarcatura a disparut inainte ca trenul secret sa paraseasca teritoriul Moldovei, adica inainte de podul de peste Nistru. Daca este asa sau nu, nu se poate afirma cu tarie, dar nu este exclus ca, dupa arestarea lui Savinkov, agentii OGPU sa fi fost foarte interesati sa afle de la acesta rezultatele anchetei sale.

Unii dintre fostii angajati ai NKVD au relatat ca de cautarea Tezaurului Romaniei s-a interesat personal Feliks Dzerjinski, apoi comisarul poporului al NKVD, Genrih Iagoda, care ii raporta direct lui Stalin si, desigur, Lavrenti Beria. Cand in 1940, trupele sovietice au intrat in Nordul Basarabiei, Stalin si-a amintit despre esalonul de aur si chiar a inclus acest dosar printre prioritatile activitatii sale. „Aceste valori trebuie sa apartina poporului moldovean”, a spus, intr-o discutie privata cu Molotov, „conducatorul tuturor celor ce muncesc”.

Din pacate, nici macar renumitii cekisti ai lui Stalin nu au reusit sa gaseasca urmele tezaurului. Curand dupa aceea a izbucnit al Doilea Razboi mondial si dosarul a fost dat uitarii”, noteaza Lukianov. El mentioneaza ca, spre sfarsitul razboiului, „aliatii occidentali ai Rusiei au refuzat sa discute cu Moscova soarta Tezaurului monarhiei romane. Churchill a declarat ca, ajutandu-l pe Hitler si pe Mussolini, Romania a adus mult rau URSS, astfel ca Stalin este indreptatit sa decida singur aceasta chestiune: „poate el va considera acest aur drept reparatii de razboi din partea Romaniei”.

Tratatul de pace de la Paris, continua autorul articolului, a stabilit suma reparatiilor de razboi ale Romaniei in favoarea URSS la 300 milioane de dolari, ceea ce inseamna 20% din pagubele efective provocate de armata romana de ocupatie. In toamna anului 1948, Moscova a redus cu doua treimi restul platilor (220 de milioane de dolari), pentru ca un an mai tarziu sa le anuleze definitiv. Lukianov scrie ca in perioada 1948-1949 aproape 30 de tone din rezervele de aur ale Romaniei au fost restituite guvernului socialist de la Bucuresti. Adunand cele 12 tone returnate in anii 1930, reiese ca Bucurestiul a primit numai pe timpul guvernarii lui Stalin 42 din cele 70 de tone de aur trimise in Rusia. Restul a fost trecut, fireste, in contul reparatiilor de razboi. ... In 1986, Bucurestiul a primit din partea Moscovei inca 10 tone de aur din acelasi Tezaur”, mai precizeaza analistul rus.

Cumuland toate datele ante si postbelice privind restituirea aurului, concluzioneaza Lukianov, reiese ca Moscova a returnat Bucurestiului cel putin 64 din cele 70 de tone expediate cu primul tren in 1916. Se ridica o intrebare fireasca: ce se intampla cu reparatiile de razboi? De unde si pana unde Moscova trebuie sa ierte Romaniei toate daunele provocate de ocupatie, de distrugerea oraselor si uciderea civilillor din timpul ultimei conflagratii mondiale? Iar daca reparatiile nu au fost anulate, de fapt, inseamna ca Moscova a platit cu varf si indesat Bucurestiului, care continua, totusi, sa-si ceara Tezaurul”