Leul nu se află sub un atac speculativ, iar cotaţia sa este influenţată de factori exclusiv externi, între care prudenţa maximă a investitorilor, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).


'În băncile din România, investitori străini au 8 miliarde de euro la această oră, îi ţin pentru a veni pe piaţa valutară când le convine, aceşti bani nu fug, stau acolo, dar investitorii nu ies cu ei pe piaţă. Piaţa nu este numai raţională, ci şi emoţională, cât sunt ei de mari, investitori au emoţii, şi atunci mai stau cu banii. E ca pe un aeroport unde avioanele se duc în hangare şi aşteaptă să se însenineze cerul. Nu este niciun atac speculativ, nu este, dacă ar fi, ar trebui să vină aici cu bani mulţi, se face aşa: vii cu euro aici, schimbi mulţi lei sau invers. Acum este doar prudenţă, prudenţă maximă din partea investitorilor', a explicat consilierul guvernatorului BNR, citat de Agerpres.

Oficialul a precizat că un tablou extern complex afectează negativ percepţia investitorilor.

'Se fac milioane de calcule. Au venit datele statistice de la Eurostat, 32 de ţări sunt pe acest tablou, din care 27 de ţări europene, şi ţări din afara Uniunii, respectiv Islanda, Norvegia si Elveţia şi două mari puteri economice mondiale: SUA şi Japonia. Japonia are cifre negative în serie, Statele Unite nu se laudă cu prea mari rezultate economice, dar în Europa sunt foarte multe ţări care au fost, şi probabil, sunt în recesiune. Acest tablou impresionează investitorii. Ce este piaţa aceasta de schimb? Este o piaţă unde aflăm câţi lei trebuie să scoatem noi din buzunar ca să cumpărăm un euro. Este ca la piaţa de pătrunjel, dacă eu mă duc să cumpăr pătrunjel în piaţă, dacă este puţin pătrunjel în piaţă şi se va scumpi nu mai pot să cumpăr, dacă nu găsesc, atunci mă întorc cu banul în buzunar. De unde vin aceşti bani? Din lumea largă. Un tânăr este la Londra într-un birou, în faţa calculatorului, are un miliard de euro şi trebuie să îi plaseze. El se va uita să vadă dacă îi plasează în România, însă aici avem Polonia, Ungaria, Cehia, toate aceste ţări sunt sub presiune europeană', a explicat Adrian Vasilescu.

Acesta a spus că în faţa acestei situaţii, leul a dovedit rezistenţa cea mai bună din regiune.

'Leul a dovedit rezistenţa cea mai bună în faţa acestor valuri, coroana cehă cedează, zlotul polonez cedează şi el, forintul unguresc cedează, sunt cedări în toată zona. Mai este un aspect. Leul românesc a avut anul trecut momente lungi de apreciere. Voi vă uitaţi şi spuneţi maxim istoric sau minim istoric. Nu este nici maxim istoric şi nici minim istoric, dacă comparăm ce este acum cu ce a fost anul trecut, nu trebuie calculată deprecierea nominală, ci deprecierea reală', a explicat consilierul.

Acesta a dezminţit informaţiile conform cărora românii care plasează lei în bănci ar pierde din bani.

'Am auzit formularea potrivit căreia, din cauză că oamenii au avut încredere în lei şi s-au dus la bancă să facă depozite, ei pierd pentru că banii sunt depreciaţi. Este o mare aiureală. De ce? Pentru că leul pierde când este în piaţă cu euro, cât stă în bancă cum să piardă? Este o diferenţă enormă între rata inflaţiei şi dobânda din piaţă, iar dacă leul stă cuminte acolo, cei care au depus nu pot avea decât de câştigat', a explicat Adrian Vasilescu.

Acesta a subliniat că un al doilea aspect este acela al românilor care au credite în monedă străină şi care ar putea avea dificultăţi în plata datoriilor.

'Este vorba de oamenii care au credite, este riscul pe care şi l-au asumat si noi, la Banca Naţională, am spus să facă credit în moneda în care sunt plătiţi, pentru că altfel îşi asumă un risc valutar enorm. Nu e o bucurie că au ajuns să ne dea dreptate, sunt mulţi oameni care au împrumuturi în euro, franci elveţieni sau chiar yeni, şi acum ei văd că trebuie să scoată mai mulţi lei din buzunar ca să îşi plătească împrumuturile. Singura soluţie este să dea Dumnezeu să se aprecieze din nou leul. Sper că dacă se îmbunătăţesc fundamentele economice externe şi lucrurile în economie, oamenii aceştia să câştige mai bine şi să poată să îşi plătească datoriile', a spus Adrian Vasilescu.

Moneda naţională a continuat să se deprecieze în raport cu euro şi miercuri, în condiţiile în care Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,4463 lei/euro, nou nivel minim istoric pentru leu. Cursul euro a urcat miercuri cu 0,52 de bani faţă de ziua precedentă când BNR a afişat un curs de schimb de 4,4411 lei/euro.