Asigurătorii vor avea în acest an pierderi estimate la 100 milioane euro în urma solicitărilor frauduloase de daune pe segmentul CASCO, acestea putând fi evitate prin utilizarea unei aplicaţii de arhivare electronică a evenimentelor auto înregistrate de vehicule.

"O astfel de aplicaţie, disponibilă în portofoliul Asisoft, a prevenit, în intervalul ianuarie-septembrie 2012, pierderi de 15 milioane de euro la nivelul pieţei asigurărilor auto facultative (CASCO), care, practic, erau daune necuvenite. Prin exptrapolare şi anualizând, pierderile asigurătorilor din cauza daunelor necuvenite pot fi estimate la 100 milioane de euro pe acest segment de piaţă, pentru acest an", a declarat directorul de dezvoltare al Asisoft, Maria Boghian, la un eveniment de specialitate.

Reprezentantul Asisoft a dat exemplu un autoturism Audi, pentru care o companie de asigurări a achitat, în ianuarie, o daună totală de 20.000 de euro.

"Ulterior, maşina a fost asigurată din nou la altă companie de profil, care în iunie a achitat proprietarului o nouă daună totală, în acelaşi cuantum. Proprietarul maşinii a asigurat-o din nou la altă companie şi a solicitat daună totală în septembrie, cererea fiindu-i însă refuzată din cauza istoricului evidenţiat de aplicaţia Asisoft. Practic, proprietarul Audi a încasat 40.000 de euro în câteva luni şi nu este exclus ca alt asigurător să cadă victimă acestuia în perioada următoare", a spus Boghian.

Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), primele subscrise din poliţe CASCO au scăzut cu 6,2% în primele şase luni, la 934,6 milioane de lei, în timp ce despăgubirile au scăzut cu 5,7%, la 966,93 milioane de lei.

Asisoft Bucureşti a fost înfiinţată în 2011 şi are ca obiect de activitate serviciile de consultanţă pentru afaceri şi management. În 2011, afacerile firmei au însumat 856.520 lei.