Vanzarile oficiale din Romania ale modelului Ford B-Max au fost lansate astazi in prezenta premierului Victor Ponta la noua uzină Ford din Craiova.

”Aş dori să mulţumesc companiei Ford pentru invitaţia de a marca lansarea comercială pe piaţa din România a noului B-MAX. Fabrica Ford de la Craiova este una dintre cele mai importante investiţii din ţara noastră şi sunt încantat de numărul de locuri de muncă pe care aceasta le-a generat. Ca român, sunt mândru să asistăm la construirea unuia dintre cele mai apreciate vehicule din industria auto. Consider că dezvoltarea economică a României depinde de atragerea şi extinderea unor astfel de investiţii şi doresc să vă asigur că Guvernul Romaniei va face toate eforturile necesare pentru ca acest lucru să se intample”, a declarat la Craiova, premierul Ponta.

Noul model Ford B-MAX se fabrică exclusiv la Craiova. Acesta prezintă cel mai bun acces în habitaclu din clasa sa, datorită unui design unic ce integrează pilonul central în portiere, cele din faţă tradiţionale, cu balamale, iar cele din spate glisante, oferind o deschidere neobstrucţionată ce facilitează accesul. Asigură de asemenea consum de combustibil şi emisii de CO2 de vârf în clasa sa şi este cu aproximativ 15% mai economic decât competitorii cheie.

Jan Gijsen, Preşedintele Ford România, a declarat: “Îi urăm bun venit astăzi Prim- Ministrului României, care vizitează fabrica noastră din Craiova. Suntem foarte mulţumiţi de stadiul actual al producţiei modelului B-MAX şi acest lucru nu ar fi fost posibil fără eforturile extraordinare ale talentaţilor şi pricepuţilor noştri angajaţi, cărora doresc să le mulţumesc pentru sprijinul şi dedicarea lor continue. Ford îşi respectă angajamentul faţă de România şi Craiova continuându-şi investiţia sa de peste 675 milioane de euro în producţia de vehicule şi motoare".

Dealerii Ford din România au început să promoveze deja noul B-MAX în showroom-urile lor şi au fost organizate foarte multe evenimente în weekend pentru a raspunde unui număr record de peste 3.000 de cereri de test drive din partea clienţilor

“Noul Ford B-MAX este gată să întâmpine toţi românii în showroomurile din toată ţara. Este extraordinar să le putem arata clienţilor noştri unul dintre vehiculele cele mai avansate din punct de vedere tehnologic din Europa, care este construit în România. Cred că vânzările B-MAX în România vor fi un mare succes, iar clienţii vor aprecia calitatea înaltă şi avantajele produsului”, a declarat Zoltan Brassai, Directorul General al Companiei Naţionale de Vânzări Ford România.

Noul Ford B-MAX a primit cel mai mare punctaj posibil, 5 stele, în materie de siguranţă, din partea instituţiei independente de testare a siguranţei în caz de coliziune, Euro NCAP. Modelul este dotat cu Active City Stop, care poate sesiza iminenţa unei coliziuni la viteză mică şi activează frânele. B-MAX este de asemenea primul automobil din Europa dotat cu sistemul SYNC si Asistenţă de Urgenţă, sistemul avansat de asistenţă a şoferului cu control vocal.

B-MAX va fi disponibil în România în ambele versiuni de 100CP şi 120CP ale motorului EcoBoost de 1,0 litri, câştigătorul titlului Motorul Internaţional al Anului 2012. Ambele versiuni ale motorului EcoBoost de 1,0 litri sunt construite la Craiova. De asemenea, clienţii români vor putea alege una dintre motorizările pe motorina respectiv 1,6 TDCI 95 CP şi 1,5 TDCi 75 CP.