Volkswagen a marcat o noua premiera in acest an, dupa ce a prezentat noul sau model, Amarok, un pick-up ce va fi construit in America de Sud si va reprezenta arma cu care germanii vor tinti catre clasicii acestui segment.

Incadrat, ca toate celelalte pick-up-uri (asa-numitele, in SUA, truck-uri), in zona vehiculelor comerciale, Amarok este primul pas, dar unul indraznet, pe care Volkswagen il face in lumea dura in care japonezele si americanele fac legea de zeci de ani intr-un segment in care sunt vandute, anual, aproximativ 2 milioane de exemplare pe intreg globul. Pentru constructia sa, VW a ales o locatie extrem de potrivita, Argentina, aproape de cele mai importante piete, dar pastrand, totodata un pret de fabricatie redus.

Modelul Amarok va fi lansat la nivel mondial intr-o versiune cu patru usi si cabina dubla, o varianta cu cabina single urmand a fi lansata in prima jumatate a anului 2011. Din punct de vedere conceptual si stilistic, modelul Amarok – cu o lungime de pana la 5,25 metri – este un automobil pick-up cu un design „ca la carte”. Caroseria reflecta foarte clar trasaturile noului ADN al marcii Volkswagen. Daca designul combina noul stil VW, cu faruri ordonate, cu linii drepte, inspirate de la Golf si Polo, dar si liniile traditionale ale unui „truck”, grupul motopropulsor se bazeaza pe motoarele TDI, si elemente ale platformelor comerciale, care asigura astfel robustete, putere si consum redus de carburant. Primul motor va fi un 2.0 TDI biturbo, de 163 CP si 400 Nm, ulterior fiind pregatita si o versiune redusa, de numai 122 CP.

Ambele motoare vor fi echipate cu o cutie de viteze manuala, in 6 trepte. Consumul mediu anuntat de producator se situeaza inte 7 si 8 litri la 100 km, pentru ambele propulsoare. Din punct de vedere al tractiunii, VW a pregatit trei versiuni, potrivite pentru toate genurile de activitati si cerinte din partea pietei. Astfel, cea mai sofisticata va fi tractiunea integrala permanenta (similara cu cea de pe Touareg), mai rar intalnita in aceasta clasa, fiind echipata cu diferential Torsen, care distribuie cuplul intr-un raport 40/60 fata/spate, cu posibilitatea ca distributia sa fie facuta catre roata cu cea mai buna aderenta.

Tractiunea 4x4 nepermanenta este activata cu ajutorul unui buton de la bord, cuplul fiind impartit pe ambele punti doar la nevoie. De asemenea, este prezent reductorul, pentru suprafetele off-road dificile, dar si, optional, diferentialul blocabil spate. Pentru cei cu necesitati militate va fi scoasa si cea mai ieftina varianta, cu tractiune pe puntea spate. Masina va fi disponibila in Europa spre sfarsitul anului viitor.