Acolo unde ajungeau cu stapanirea lor prin intermediul legiunilor, romanii construiau mari ziduri de aparare. Asa s-a intamplat in Dacia, unde a ramas legendar „valul lui Traian”, inaltat in actuala Campie a Burnasului din Marea Campie Romana, pentru a feri provincia de atacurile migratorilor asiatici sau in Britania, unde pe vremea imparatului Hadrian (117-138) s-a construit un zid de aparare cu lungimea de 120 km in partea cea mai ingusta a Angliei, pentru a feri provincia de atacurile scotilor si pictilor din nord; de-a lungul zidului britanic s-au ridicat 17 fortarete, unde erau cantonati 5.500 cavaleristi si 13.000 infanteristi. De atunci dateaza celebritatea, milenara azi, a lui „murus dacicus” si „murus romanus”.

Patru mari ziduri pacificatoare au intrat in constiinta civilizatiei umane de-a lungul timpurilor: Marele Zid Chinezesc, ridicat cu aproximativ doua sute de ani inainte de Christos, constructie impresionanta de 6.400 km lungime, menit a apara granita Chinei de Nord de hoardele migratoare; Zidul Berlinului, ridicat, incepand din 13 august 1961, in doar cateva luni, care separa Berlinul de vest - capitalist, de cel de est - comunist; 200 de persoane au fost ucise, incercand sa-l escaladeze, pana in noiembrie 1989, cand cele doua Germanii s-au reunificat si Zidul Berlinului a „cazut”. Al treilea este zidul cipriot, din insula cu acelasi nume, iar al patrulea, in ordine cronologica, este zidul care separa terenurile apartinand Autoritatii Palestiniene de cele ale Statului Israel.

Zidul cipriot

Din 1974, cand nordul insulei Cipru a fost ocupat de trupele de la Ankara, cipriotii greci au fost separati de cei turci prin asa-numita Linie Verde, o arie demilitarizata gestionata de fortele ONU, de altfel, un alt zid pacificator de notorietate. Guvernul cipriot grec a fost singurul recunoscut de comunitatea internationala, in vreme ce partea de nord a insulei este recunoscuta doar de Turcia, care mentine in zona aproximativ 40.000 de militari. La inceputul lunii martie 2007, cipriotii greci au daramat simbolul celor peste trei decenii de divizare a Ciprului, zidul care traversa inima capitalei Nicosia si au cerut Turciei sa actioneze similar si sa isi retraga trupele din zona. Demolarea zidului de 80 de metri, ridicat transversal pe Strada Ledra din Nicosia - principala artera comerciala din oras, s-a incheiat pe 8 martie 2007, dimineata, locuitorii Nicosiei comparand evenimentul cu cel al caderii Zidului Berlinului. Strada respectiva, care traverseaza capitala din zona nordica in cea sudica, a fost simbolul cel mai puternic al separarii insulei. Desi intre partea de nord a insulei si cea de sud sunt cinci puncte de trecere, in Nicosia nu a existat un astfel de punct. Autoritatile de la Nicosia au anuntat insa ca, din motive de securitate, zona va fi supravegheata de civili pana cand Turcia isi va retrage trupele. Portiunea lunga de 80 de metri de pe Strada Ledra din Nicosia a fost deschisa circulatiei pietonilor, in cadrul unei ceremonii la care au luat parte trimisi ai Natiunilor Unite, asistenti ai liderilor ciprioti grec si turc si oficiali ai misiunii ONU de mentinere a pacii. „Ziua de astazi este istorica. Suntem martori la distrugerea unuia din obstacolele istoriei”, a declarat cu acest prilej Osdil Nami, asistentul liderului cipriot turc Mehmet Ali Talat. „Prin deschiderea acestei strazi speram sa fie deschis si drumul spre o solutie pentru problema cipriota”, a declarat, la randul sau, George Iacovou, asistent al presedintelui Ciprului, Demetris Christofias.

Zidul palestinian

Un raport de la jumatatea anului 2002 al Shin Beth, serviciile interne de securitate israeliene, releva ca se afla in pregatire 60 de atentate sinucigase palestiniene. Avi Dichter, seful Shin Beth, prezenta acest val „iminent” de atentate, precizand ca 12 proiecte au fost dejucate de serviciile pe care le conduce. In acest raport se arata ca miscarea islamista radicala Hamas este responsabila de majoritatea atentatelor sinucigase, urmata de Fatah, Jihadul Islamic si Frontul Popular de Eliberare a Palestinei. Seful Shin Beth considera ca cel mai bun mijloc de a determina esuarea atentatelor este ridicarea unei imprejmuiri electronice si stabilirea unei zone tampon de-a lungul Cisiordaniei, asa cum exista in jurul Fasiei Gaza. La 13 iunie 2003, Dominique de Villepin, ministrul francez de externe, rostea intr-un discurs sustinut la Institutul de Inalte Studii pentru Aparare Nationala al Frantei, urmatoarele cuvinte: „Deschizand portile unei lumi noi, caderea Zidului Berlinului, n-a adus pacificarea asteptata”. Pe 29 iulie, tot 2003, presedintele SUA George W. Bush a discutat cu prim-ministrul israelian Ariel Sharon chestiuni legate de construirea unui „zid de securitate” de-a lungul Cisiordaniei. Statul Israel justifica zidul ca pe o masura de a impiedica infiltrarile palestiniene, pentru comiterea de atentate. „Este foarte greu sa se dezvolte increderea intre palestinieni si israelieni, cu un zid serpuitor de-a lungul Cisiordaniei”, declara George W. Bush cu acest prilej.

In pofida acestor semnale, ceremonia de inaugurare a lucrarilor de constructie a primului tronson de 140 km al „zidului apartheidului” (dupa cum il numesc palestinienii) sau „linia de securitate” (denumirea preferata de israelieni), a avut loc pe 30 august 2003. Zidul cu scop pacificator este prevazut cu sarma electrica, piste speciale de patrulare si transee de aparare antitanc. Bariera separa Ierusalimul de est si scindeaza Bethleemul. Israelul afirma ca zidul este destinat sa impiedice patrunderea palestinienilor, care organizeaza atacuri teroriste, in timp ce acestia considera ca nu este decat o modalitate de a li se mai lua o parte din teritoriu. Curtea Internationala de Justitie de la Haga a declarat zidul ilegal, in iulie 2004, dar Israelul a ignorat decizia acesteia.

In iulie 2004, cabinetul israelian a decis sa construiasca un alt segment al zidului, ce urmeaza sa inconjoare Ierusalimul, oficialii israelieni recunoscand ca acesta va separa efectiv 55.000 de palestinieni rezidenti, de restul orasului sfant. Uniunea Europeana s-a pronuntat impotriva construirii unei bariere de separare in jurul Ierusalimului, considerand-o ilegala; Javier Solana, reprezentantul UE pentru politica externa, a spus urmatoarele, dupa intalnirea din 12 iulie 2005, cu ministrul de externe de atunci al statului evreu, Silvan Shalom: „Credem ca Israelul are dreptul sa se apere, dar zidul construit in afara teritoriului israelian nu este intocmai legal si creeaza probleme umanitare”.

Ex-ministrul israelian al apararii, Shaul Mofaz, a declarat ca „tronsonul liniei de securitate” pe care il construieste Israelul pe linia de demarcatie cu Cisiordania si care inglobeaza sectorul estic al Ierusalimului (anexat in 1967), are o lungime de 68 km si va fi terminat intr-un an. Cu o lungime de 350 km, „linia de securitate” urmeaza de la nord spre sud „linia verde”, de demarcatie si izoleaza Cisiordania de sectorul oriental al orasului sfant, unde palestinienii doresc sa instaleze capitala viitorului lor stat. Pretul total al zidului este de peste un miliard de dolari. SUA se opun construirii acestei „lucrari defensive” care, potrivit traseului prevazut, va intra profund in Cisiordania, creand o anexare de facto a acestor sectoare. Israelul a trimis emisari la Washington in incercarea de a ajunge la un acord cu puternicul sau aliat american.

In iunie 2006, palestinienii au sapat un tunel pe sub zidul de securitate care imprejmuieste Gaza, provocand o ambuscada soldata cu moartea a doi soldati israelieni si capturarea unui al treilea. Ei au propus eliberarea soldatului in schimbul a 95 de femei si 313 copii din cei aproximativ 10.000 de arabi aflati in inchisorile israeliene, insa de aceasta data Israelul a refuzat sa accepte targul si a atacat Gaza, in incercarea de a recupera ostaticul si a opri tirurile de rachete lansate asupra teritoriului israelian. Insarcinat de Ministerul israelian al Apararii sa conceapa, sa traseze si sa construiasca „bariera de securitate” (dupa terminologia oficiala), colonelul Danny Tirza, colon din Kfar Adoumim, este supranumit „al doilea Nakba” de catre palestinieni. Potrivit acestui proiect, zidul pacificator israeliano-palestinian va avea in final 11 puncte de control asemanatoare terminalurilor de aeroport.

Zidul chinezesc, zidul german, zidul cipriot si cel israelian - iata patru constructii esentiale ale cetatenilor Terrei al caror scop a fost acela de a-i pacifica pe cetatenii separati si de a le proteja interesele economice. Trei dintre ele au fost trimise insa la „lada de gunoi a Istoriei”...

Germanii au invatat lectia istoriei

In februarie 2007, 27 inalti clerici, de fapt conducerea Consiliului Arhiepiscopilor din Germania, cel mai important for religios german, au vizitat, pentru prima oara, locurile sfinte ale crestinatatii din Israel si teritoriile palestiniene. La iesirea din Ierusalim, la unul din barajele armatei israeliene, delegatia arhiepiscopilor germani a fost retinuta ceva mai multa vreme. Imaginea zidului de securitate, care desparte teritoriul israelian de cel palestinian, i-a „ingrozit” pe clericii germani. Arhiepiscopul din Köln, cardinalul Johanan Meissner, care a trait in Germania comunista, a declarat: „Asa ceva se face cainilor, nu oamenilor. Aceasta imi readuce in minte trecutul cu zidul odios al Berlinului. Nu m-am gandit ca voi revedea vreodata in viata mea, un asemenea zid. Dupa cum a cazut Zidul Berlinului, asa va disparea si acest zid, ridicat de israelieni. Nu are nicio utilitate”. Arhiepiscopul Gregor Maria Hanke a fost si mai dur: „Dimineata am vazut la Iad Vashem fotografii ingrozitoare din ghettoul din Varsovia, iar seara am vazut ghettoul din Ramallah. E insuportabil! Desigur, Israel are dreptul la existenta, dar nu e drept sa se comporte cu vecinii palestinieni atat de brutal”. Hanke a anuntat ca va schimba textul traditional al mesei, pe care o va transmite credinciosilor germani de Paste, adaugand referiri la cele vazute si traite in vizita din tara Sfanta, precum si cererea ca autoritatile israeliene sa-si schimbe atitudinea fata de palestinieni. O declaratie provocatoare a formulat si arhiepiscopul Augsburgului (orasul in care a oficiat Papa Benedict al XVI-lea, si in care locuieste fratele acestuia). El a asemanat localitatile palestiniene cu niste „custi asemanatoare ghetto-urilor”. Cotidianul ebraic „Yediot Aharonot” titreaza ca autoritatile israeliene de la Ierusalim sunt profund socate de acest atac antisemit al capilor Bisericii Catolice din Germania.