Aproape zece mii de oameni au participat la o manifestaţie de amploare în faţa Parlamentului din Budapesta, pentru a-şi exprima indignarea faţă de afirmaţiile anti-semite ale unui deputat al partidului de extremă-dreapta, informeaza Antena 3.

Săptămâna trecută, acesta a cerut, în plenul parlamentului, crearea unei liste cu oficialii evrei care prezintă un risc pentru securitatea naţională.

Provocările anti-semite ale unui deputat al partidului Jobbik au reunit oficiali de la putere şi din opoziţie deopotrivă, fenomen extrem de rar în Ungaria.
 
La apelul unei organizaţii evreieşti, mii de oameni au participat la manifestaţia ce a avut loc chiar în faţa parlamentului din Budapesta.

"Nu naziştilor" şi "Jobbik reprezintă adevăratul risc pentru securitatea naţională" sunt doar câteva dintre mesajele de protest scrise pe bannerele manifestanţilor.

Cu această ocazie, oamenii au vizionat un film despre uciderea evreilor de către naziştii maghiari, un moment emoţionant pentru majoritatea protestatarilor.

Săptămâna trecută, un deputat al Jobbik a solicitat Guvernului să realizeze o listă cu oficialii evrei care reprezintă o ameninţare la securitatea naţională.