Flanco anunta ca, pana la ora 14.00, 185.000 de vizitatori au trecut portile celor 82 de magazine din tara.

Tabletele, televizoarele, telefoanele mobile si masinile de spalat se mentin in topul celor mai cautate produse. Astfel, pana la aceasta ora, clientii Flanco au bifat pe lista de cumparaturi peste 7.000 de tablete, 3.100 de masini de spalat, 2.750 de routere si peste 3.000 de smartphone-uri. Numarul de televizoare vandute de la deschiderea magazinelor echivaleaza cu vanzarea dintr-o luna medie.

„Pana la ora 14.00, am avut 185.000 de vizitatori in magazinele Flanco, care au ales deja peste 53.000 de produse din oferta noastra de Black Friday”, a declarat Violeta Luca, CEO Flanco. „Numarul foarte mare de cumparatori ne confirma faptul ca am reusit sa construim o oferta atractiva, atat din punct de vedere al preturilor, cat si al selectiei produselor care sunt in proportie de peste 90% din gama 2013. In plus, pregatirea logistica si cea operationala, din timp, ne-au permis sa aducem clientilor nostri un Black Friday peste asteptari.”

Comenzile pentru cumparatorii care au optat astazi pentru livrarea la domiciliu sunt in proportie de 25% pe drumul catre destinatari. Cu ocazia Black Friday, Flanco s-a angajat ca livrarile pana in casa sa fie realizate in 72 de ore, iar implementarea de pana acum confirma acest angajament.

Dintre cele 2.000 de repere unice disponibile in oferta de Black Friday, cumparatorii pot profita in continuare de preturi speciale pana la sfarsitul acestui weekend. Compania este pregatita sa suplimenteze promotiile cu noi oferte pentru cele mai cerute categorii de produse.

Conturile de Twitter si de Facebook ale companiei, alaturi de site-ul www.flanco.ro, reprezinta o sursa de informare care poate ghida clientii in alegerea celor mai bune oferte, in functie de stocurile disponibile si de magazinul vizat. In plus, pe conturile de social media, compania raspunde solicitarilor de informatii, iar site-ul transmite video streaming din magazine.