Programul ar putea fi extins la circa o treime din personalul care lucrează la compania mamă, care numără 72.000 de persoane pe statele de plată, relateaza agerpres.

Măsura va viza personalul cu o vechime de peste cinci ani la Toyota, care lucrează la sediul din Aichi al companiei, în serviciul de resurse umane, contabilitate sau vânzări, precum şi unii salariaţi de la departamentul de cercetare şi dezvoltare şi unele arii de inginerie, potrivit cotidianului nipon Nikkei.

Planul va permite ca aceşti angajaţi să lucreze la calculator de acasă, în cea mai mare parte a timpului, până la un moment dat când va fi nevoie să vină la birou pentru minimum două ore pe săptămână. Pentru a preveni orice fel de scurgere de date, compania va furniza angajaţilor din program echipamente informatice care funcţionează doar ca şi clienţi ce depind de un server central.

Toyota speră ca acest sistem de lucru flexibil să ajute la păstrarea capitalului uman calificat şi experimentat, deoarece va permite, de exemplu, bărbaţilor să petreacă mai mult timp cu copiii şi va ajuta femeile să nu renunţe la job după ce se căsătoresc sau nasc (un obicei foarte extins în Japonia).

De asemenea, va ajuta la diminuarea numărului angajaţilor care renunţă la serviciu pentru a avea grijă de rudele în vârstă, o problemă comună în ţara asiatică, ca urmare a speranţei ridicate de viaţă, şi tot mai acută din cauza îmbătrânirii populaţiei.