Potrivit unui comunicat al MFE, proiectele pot fi depuse în perioada 25 septembrie — 24 octombrie iar competiția are în vedere "finanțarea unui proiect complex, de interes național, în domeniul sănătății, cu scopul prevenirii bolilor cu potențial evolutiv invalidant sau letal, susținut de Ministerul Sănătății".

Sursa citată precizează că banii "vor fi alocați pentru efectuarea de cercetări în domeniul/ domeniile de interes național, prin utilizarea de angiografe achiziționate prin proiect, cu scopul diagnosticării unor leziuni cu potențial evolutiv invalidant sau letal, respectiv pentru angioarhitectonica tumorilor maligne".

Conform MFE, categoriile de solicitanți eligibili sunt instituțiile publice sau de drept public de interes național cu activitate de cercetare în domeniul sănătății iar solicitanții trebuie să respecte definiția organizațiilor de cercetare conform Cadrului Comunitar de ajutor de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare (C198/ 2014).

Documentele necesare pentru lansarea acestei cereri de proiecte au fost publicate în Monitorul Oficial în data de 24 septembrie și sunt disponibile pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene la următorul link: http://www.fonduri-ue.ro/poscce/, precizeaza Agerpres in pagina electronica.