Din 2006 până anul acesta, atât salariul mediu, cât şi cel minim pe economie au crescut – cel minim constant, de la an la an, iar cel mediu cu fluctuaţii în plus şi în minus, în special în anii de criză.

Pe scurt, dacă în 2006, anul precedent aderării la Uniunea Europeană, aveam un salariu minim net de 330 de lei, în 2007 a crescut la 390 de lei, în 2012 valoarea acestuia ajungând la 770 de lei. În ceea ce priveşte venitul mediu net pe economie, în 2006 era de 1.099 de lei, în 2007 crescuse deja la 1.266 de lei, iar anul acesta are o valoare de aproximativ 1.550 de lei. Fluctuaţiile anuale apărute în evoluţia salariului mediu pe economie arată faptul că un puternic factor influenţator a fost nu neapărat aderarea la Uniunea Europeană, ci starea economiei. Spre exemplu, în „anul de glorie” 2008, salariul mediu net a crescut de la 1.266 de lei la 1.498 de lei, urmând ca în 2009, primul an „plin” de criză, să scadă la 1.477 de lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Cu toate acestea, încă avem printre cele mai mici venituri din Uniunea Europeană. Spre exemplu, în timp ce salariul minim pe economie în România era de 143 de euro în 2010, în Marea Britanie era de 967 de euro, în Austria de 937 de euro, iar în Germania de 885 de euro, potrivit datelor Eurostat. Valori mai apropiate se înregistrau în Bulgaria şi Polonia, cu 233, respectiv 326 de euro. În ceea ce priveşte salariile medii pe economie, diferenţele sunt chiar mai mari. În 2010, în România era de aproximativ 350 de euro, în timp ce un danez avea un venit mediu de 4.900 de euro pe lună, un elveţian 4.709 euro, iar un neamţ 3.533 de euro, potrivit Eurostat.

Cu toate acestea, suntem printre europenii cel mai puţin productivi, raportat la costul cu forţa de muncă. Cu alte cuvinte, angajaţii români generează printre cele mai mici venituri brute pentru fiecare euro, dolar sau leu primit de la angajator sub formă de remunerare din Europa Centrală şi de Est (ECE), ceea ce afectează competitivitatea şi atractivitatea României ca destinaţie pentru investiţii, potrivit studiului PwC Saratoga 2012. Indicatorul privind rentabilitatea capitalului uman din România a scăzut cu 9% anul trecut, la 1,22 puncte, marcând a doua reducere consecutivă, după o diminuare de 12% în 2010, la 1,34. În acelaşi timp, costurile cu forţa de muncă raportate la costurile totale ale companiilor au crescut de la 10,13% în 2010 la 11,45% anul trecut.

Taxe pe muncă, mai multe şi mai mari


Dacă aderarea României la Uniunea Europeană a adus creşteri salariale, la capitolul taxelor şi impozitelor am pierdut 20 de locuri în ultimii cinci ani, potrivit raportul Doing Business 2011, realizat de Banca Mondială şi PwC. Iar asta s-a transpus şi în volumul dărilor care revin angajatorilor. În vreme ce nivelul total de taxare ca pondere în profitul comercial al unei companii medii a scăzut cu 4% în ultimii cinci ani, de la 48,9% la 44,9%, efortul administrativ al companiilor a crescut semnificativ. În 2007, raportul arăta că o firmă medie avea de plătit 89 de taxe, impozite şi contribuţii într-un an, iar în 2011 numărul acestora creştea la 113. România era, astfel, clasată pe ultimul loc în rândul statelor europene, în ceea ce priveşte impozitele și taxele impuse.

Trebuie spus însă faptul că taxarea ridicată a muncii este o caracteristică a UE, media fiind de 28,4% din profitul comercial, în timp ce la nivel mondial este de 16,2%. În România, taxarea muncii reprezintă 32,3% din profit şi 62% din totalul taxelor plătite de o companie medie. Deşi impozitul pe profit şi cel pe venit din România sunt printre cele mai mici din UE, nivelul contribuţiilor pe muncă ridică nivelul general de taxare ca procent din profit la 44,9%, peste media UE, care este de 44,2%.

Începând cu 2007, Codul Muncii a fost în mai multe rânduri modificat, dar doar într-o măsură nesemnificativă. Anul trecut, Codul Muncii s-a schimbat radical, fiind, pentru prima dată, mai degrabă în favoarea angajatorului decât în a angajatului. Presiunile pentru schimbare au venit însă în principal din partea mediului privat, care a dorit astfel să
crească productivitatea angajaţilor şi competitivitatea în piaţă.

Muncim unde ne dorim

Unul dintre avantajele majore ale extinderii UE este migraţia forţei de muncă, ceea ce duce la câştiguri economice în ţările gazdă - câştigul pentru România vine de pe urma faptului că se „importă” mai uşor forţă de muncă străină, pentru care se plătesc taxe şi impozite la stat. Şi că românii plecaţi la muncă trimit bani acasă.

Majoritatea cetăţenilor din viitoarele state membre pot deja circula liber (fără viză) pe teritoriul UE. Cu alte cuvinte, avantajul a fost creat pentru angajaţii români care au putut pleca la muncă în străinătate, dar şi pentru angajatorii români, care au putut importa mai uşor forţă de muncă.
Companiile locale au adoptat politici de resurse umane similare companiilor din UE – politici de salarizare competitive, dar şi standarde de performanţă mai mari.

Cei angajaţi în alte state ale UE beneficiază de toate drepturile unui angajat, deci, teoretic, sunt mai puţini români aflaţi în străinătate care muncesc la negru. Implicit, beneficiază şi de sistemul de protecţie socială din ţara în care s-au stabilit.

Marele avantaj al integrării este că o persoană abilitată să practice o profesie în România are dreptul să i se recunoască aceeaşi calificare profesională în orice altă ţară membră a UE. Există însă o „discriminare“ profesională. Specializări cum sunt cea de arhitect, farmacist, medic, în general profesii liberale, sunt recunoscute automat în UE. Profesiile celelalte sunt reglementate prin directive generale şi fiecare stat membru decide ce profesii recunoaşte uşor şi ce profesii necesită alte reguli. Procedurile sunt oricum mult simplificate şi clarificate pentru fiecare stat în parte, ceea ce face mai simplă acreditarea şi recunoaşterea profesională.

Evoluţia salariului minim net pe economie, în perioada 2006-2012

An        Lei       Euro
2006    330      94
2007    390      117
2008    540      147
2009    600      142
2010    600      142
2011    670      158
2012    770      175

Evoluţia salariului mediu net pe economie, în perioada 2006-2012

An        Lei       Euro
2006    1.099   312
2007    1.266   380
2008    1.498   401
2009    1.477   349
2010    1.496   355
2011    1.604   378
2012    1.552   352

CE AVEAM ŞI NU MAI AVEM
Subvenții pentru companii de stat. Eliminarea subvenţii¬lor pentru întreprinderile de stat a afectat lichidităţile compani¬ilor. Problemele financiare au dus, în multe cazuri, la concedieri masive, piaţa muncii fiind împovărată cu un număr mai mare de şomeri.

CE NU AVEAM ŞI AM PRIMIT

Acces liber pe piaţa muncii. După aderarea la Uniunea Europeană, românii au putut să plece la muncă în statele mem¬bre şi să muncească în condiţii legale, beneficiind de protecţie socială. În plus, până în 2007, specialişti precum medici sau ingineri aveau probleme reale în a se angaja în alte state pe poziţiile aferente pregătirii lor academice, iar recunoaşterea studiilor a eliminat acest neajuns.

CE AR FI TREBUIT SĂ PRIMIM ŞI NU NI S-A DAT
O piaţă bine reglementată. Nu este cazul să fi trebuit să primim ceva şi nu am primit. Până acum, înţelegerile privind piaţa muncii au fost respectate, chiar dacă în unele state mem¬bre accesul muncitorilor este în continuare condiţionat.