Ariel Sharon (Arik Scheinerman) s-a născut la 26 februarie 1928, într-o familie de imigranți ruși, în chibuțul Kfar Malal, la nord de Tel Aviv.  A luptat în războiul de independență din 1948-1949. În anii '50, a condus cu succes mai multe operațiuni militare de represalii împotriva trupelor egiptene care staționau în regiunea Gaza. În 1962, Ariel Sharon a absolvit facultatea de drept a Universității din Ierusalim.

În 1963, el preia conducerea celebrei Unități 101, însărcinată cu lupta antiteroristă, conducând acțiuni contra fedainilor palestinieni. Promovat rapid datorită calităților sale de comandant și datorită înclinației sale către ofensivă, ajunge general de brigadă. Sharon conduce cu brio o divizie blindată în Războiul de 6 zile, desfășurat în 1967, în care arabii sunt înfrânți, fiind obligați să cedeze Ierusalimul de Est, Fâșia Gaza și Cisiordania (teritoriile de pe malul de vest al Iordanului).

În timpul războiului de Yom Kippur, în 1973, el trece canalul de Suez în fruntea blindatelor sale și încercuiește armata egipteană. În decembrie 1973, este unul din fondatorii partidului Likud și este ales pentru prima oară deputat în Knesset (parlamentul israelian), dar demisionează un an mai târziu, pentru a deveni, în 1975, consilier pe probleme de securitate al primului ministru Yitzhak Rabin. Este ales din nou deputat în Knesset, în 1977. Între 1977-1981 deține portofoliul ministerului agriculturii, în guvernul condus de Menachem Begin. Între 1984-1990, Ariel Sharon a fost ministru al comerțului și industriei. În această calitate a încheiat cu SUA, în 1985, Acordul de comerț liber. La începutul anilor '90, este numit ministru al construcțiilor și locuințelor. În 1996 devine ministru al infrastructurii naționale. În 1998, devine ministru de externe în guvernul de dreapta condus de Benjamin Netanyahu.

În urma alegerii lui Ehud Barak ca prim-ministru în mai 1999, Ariel Sharon devine liderul interimar al partidului de dreapta Likud, fiind ales în septembrie 1999, președintele acestuia. La 6 februarie 2001, candidat al dreptei israeliene, Ariel Sharon, câștigă alegerile pentru funcția de premier al Israelului, obținând 62,3% din sufragiile exprimate. În 2003, câștigă din nou alegerile anticipate, rămânând în funcția de premier. La 8 februarie 2005, în cursul summitului israeliano-palestinian de la Sharm el-Sheikh (Egipt), Sharon și liderul palestinian Mahmud Abbas anunță instituirea unui armistițiu. La 17 august, Israelul începe retragerea unilaterală din Fâșia Gaza, care se încheie în septembrie.

La 21 noiembrie 2005, Ariel Sharon demisionează din fruntea blocului Likud și pune bazele unui nou partid, de centru-dreapta, numit Kadima ('Înainte', în limba ebraică). Președintele Moshe Katzav dizolvă Knesset-ul și fixează alegeri anticipate pentru 28 martie 2006. Fostul premier Shimon Peres demisionează din Partidul Muncii (centru-stânga) pentru a se alătura Kadima. La 18 decembrie 2005, Ariel Sharon are primul accident vascular, calificat de medici ușor. El părăsește spitalul la două zile după internare.

În noaptea de 4 ianuarie 2006, este din nou internat în urma unei puternice hemoragii cerebrale. Este supus mai multor intervenții chirurgicale. Ariel Sharon este declarat oficial în incapacitatea de a-și exercita funcțiile la 14 aprilie 2006, după 100 de zile de la internare, conform legislației israeliene. Decizia a marcat oficial sfârșitul mandatului său în fruntea executivului. La 28 mai, Ariel Sharon a fost transferat de la spitalul Hadassah din Ierusalim la spitalul Tel Hashomer Sheba din Tel Aviv, la o secție specializată în tratarea stărilor de comă, mentioneaza, in context, agentia Agerpres in pagina electronica.