Acţiunile companiei britanice SAB au urcat cu 22% la Bursa de la Londra în timp ce titlurile grupului belgian AB InBev înregistrau un avans de 11% la Bursa de la Bruxelles, înainte de a fi suspendate de la tranzacţionare.

Valoarea combinată a celor două companii este de cel puţin 350 miliarde de dolari, pe baza preţului acţiunilor de la închiderea şedinţelor bursiere de marţi. Compania care ar rezulta în urma tranzacţiei ar produce aproximativ o treime din cantitatea de bere consumată pe plan mondial, scrie agerpres.

AB InBev a anunţat miercuri că a abordat Board-ul SABMiller pentru 'combinarea celor două firme'. Totuşi, AB InBev a avertizat că nu există certitudini că oferta va duce la încheierea unui acord.

Ţinând cont de mărime celor două companii, pentru a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare AB InBev şi SAB vor trebui să-şi vândă unele operaţiuni. În schimb, entitatea combinată va putea să se extindă mai agresiv pe pieţele în creştere rapidă.

InBev, care deţine brandurile Budweiser, Stella Artois şi Corona,, domină piaţa din America Latină în timp ce SABMiller are o prezenţă importantă în Africa şi Asia.

SAB, producătorul brandurilor Miller Lite, Peroni şi Grolsch, nu reuşeşte să înregistreze creştere în Europa şi America de Nord. Compania, cu sediul la Londra, a anunţat recent că a compensat declinul din Europa şi piaţa dificilă din SUA prin reducerea costurilor şi orientarea spre consumatorii din ţările în curs de dezvoltare din America Latină şi Africa.

SABMiller plc. este una dintre cele mai mari companii de bere din lume, cu participaţii în societăţi producătoare de bere sau acorduri de distribuţie pe şase continente. Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România, cu brandurile Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Peroni Nostro Azzurro, Glosch, Pilsner Urquell, Azuga, Redd's şi Stejar.