Directorul SGA Mehedinți, Cristian Mură, a declarat că pelicula de substanțe chimice, întinsă pe o lungime de 1.300 metri și lată de 30 metri, a fost observată de echipajul navei Aurora ancorată la kilometrul 930+931 care a și alertat autoritățile de mediu.

"Poluatorul încă nu a fost identificat. Presupunem că de pe puntea unei nave aflate în tranzit s-a deversat apă de santină. Facem verificări pentru depistarea vinovaților care ar putea să fie și una dintre societățile comerciale ce își desfășoară activitatea în port. Aplicăm Spilsorb pe suprafața afectată", a precizat Cristian Mură.

Șeful SGA Mehedinți a spus că flora și fauna fluviului nu sunt afectate, dar, după finalizarea acțiunii de împiedicare a poluării masive a apei, o echipă de intervenție va continua să monitorizeze sectorul afectat al Dunării pe tot parcursul zilei de luni, scrie Agerpres in pagina electronica.